Antena 3 CNN Actualitate Justiție Ilie Bolojan nu este de acord cu prescripția: „Cel puțin în faptele de corupție grave, nu ar trebui să existe”

Ilie Bolojan nu este de acord cu prescripția: „Cel puțin în faptele de corupție grave, nu ar trebui să existe”

Mia Lungu
3 minute de citit Publicat la 13:31 17 Dec 2025 Modificat la 15:35 17 Dec 2025
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan. Sursa foto: Agerpres Foto

Ilie Bolojan a vorbit miercuri, în cadrul unui interviu, despre sistemul de justiție din România și, în special, despre nemulțumirea oamenilor față de dosarele mari de corupție care ajung să fie clasate după ani de judecată, din motive de prescriere.

„Fără să fiu un specialist în materie juridică, consider că cel puțin în fapte de corupție grave nu ar trebui să existe prescripție. La lucrurile mici, care nu au o relevanță pentru societate, este o altă situație.”, a declarat acesta, la DigiFM.

Dar în afară de aspectele legate de prescripție, faptul că procesele durează foarte mult timp, că o sentință se dă la o distanță foarte mare față de data la care s-a întâmplat o faptă, nu are niciun rol din punct de vedere social. Cu cât o sentință se dă mai aproape de data faptei, cu atât memoria socială reține legătura. În momentul în care trec 5-7 ani de zile, oamenii nu își mai dau seama de ce s-a dat o sentință, care este speța, pentru că a dispărut din memoria socială.”, spune premierul.

Primul pas în schimbarea Legilor Justiției „este să facem o analiză a ceea ce sa întâmplat, care sunt problemele”, a mai spus Ilie Bolojan. El a anunțat că a decis formarea unui grup de lucru în acest sens, cu reprezentanți ai CSM, ai procurorilor și judecătorilor, „dacă vor dori să participe”.

Întrebat dacă susține scoaterea prescripției din Legile Justiției pentru cazurile grave de corupție, premierul a răspuns: „Fără să fiu un specialist juridic, mi se pare de bun simț acest lucru”.

„Am format acest grup de lucru ca să identificăm care sunt problemele. Ar trebui ca și președintele, dacă va considera, să delege o persoană în acest grup de lucru.”, a spus el.

Ilie Bolojan spune că, în cazul în care repararea lucrurilor din Justiție nu poate fi făcută din interiorul sistemului judiciar, de către specialiști, pe baza experienței de până acum, „atunci în mod cert trebuie intervenit și din afară, și nu poate fi decât o intervenție care înseamnă o susținere politică prin lege.”

Premierul a fost întrebat dacă fostul ministru al Justiției, Cătălin Predoiu, are vreo răspundere pentru rezultatele modificărilor Legilor Justiției din timpul mandatului său, acum patru ani.

„Are o anumită răspundere de care nu poate fugi”, admite Ilie Bolojan.

Ce spune Ilie Bolojan despre Lia Savonea și protestele oamenilor

„Doamna Savonea, și orice responsabil din Justiție, are o răspundere direct proporțională cu funcția ei, cu vechimea ei, pentru ceea ce s-a întâmplat în zona ei de competență.”, a declarat prim-ministru, întrebat dacă președinta CSM ar trebui să plece din funcție în urma protestelor.

Ca să pot face afirmații ferme despre responsabilii altor sisteme trebuie să am datele exacte din sistemul respectiv. Și, foarte cinstit, după ce vedem care sunt concluziile acestui grup de lucru o să vă pot răspunde și la astfel de întrebări (n.r. dacă Lia Savonea ar trebui să plece). Aș putea să răspund ca să sune bine, ca să mă poziționez într-o zonă sau alta, dar în acești ani am căpătat o experiență și încerc să mă pronunț pe zone unde stăpânesc lucrurile și să mă ocup cât mai bine de zona pe care o am în responsabilitate.”, spune Ilie Bolojan.

„Astăzi, răspunderea în sistemul de justișie este în interiorul sistemului de justiție, aproape în totalitate. Ministrul Justiției nu are pârghii foarte multe de intervenție. Comparativ cu alte țări, una dintre cele mai puține pârghii de intervenție din Europa o are ministrul Justiției din România. Cred că este unul dintre cele mai auto-guvernate sisteme de justiție din Europa.”, a mai adăugat el.

Ce spune Ilie Bolojan despre protestele magistraților care reclamă atmosferă toxică și abuzivă la locul de muncă:

„Cred că se poate face o schimbare dacă se constantă că lucrurile nu merg bine. Cu siguranță, aspectele care au fost ridicate în aceste zile pun orice om serios pe gânduri și de aceea am format acest grup de lucru pentru a vedea care sunt cu exactitate aceste probleme. Am trimis și domnului președinte (n.r. Nicușor Dan) o invitație, dacă va considera, să delege o persoană în acest grup de lucru.”, a declarat premierul.

Citește mai multe din Justiție
» Citește mai multe din Justiție
TOP articole