Antena 3 CNN › Actualitate › Imagini cu nava distrusă de dronele rusești în Marea Neagră. Cei 11 marinari salvați de români au ajuns la Constanța

Imagini cu nava distrusă de dronele rusești în Marea Neagră. Cei 11 marinari salvați de români au ajuns la Constanța

A.N.
2 minute de citit Publicat la 18:12 05 Oct 2026 Modificat la 18:12 05 Oct 2026
sursa foto: MAI

Polițiștii de frontieră au scos marinarii dintr-o plută de salvare, în largul Mării Negre. Imaginile publicate de MAI arată operațiunea de salvare de pe nava lovită luni de drone, lângă platforma Pescăruș a Petrom. Cargoul s-a scufundat, iar doi membri ai echipajului au murit.

Fotografiile surprind nava ROYAD MAMMADOV înclinată și pe jumătate sub apă. Suprastructura este arsă, iar ferestrele punții de comandă sunt sparte. Barca de salvare a rămas agățată pe bordaj.

Alte imagini arată naufragiații într-o plută de salvare portocalie, în mijlocul mării. Echipajul unei nave a Poliției de Frontieră îi ajută să urce la bord.

În operațiune a intervenit și un elicopter de salvare, ghidat de pe puntea navei de un salvator.

Marinarii au fost aduși apoi în portul Constanța, la bordul ambarcațiunii MAI 3067 a Poliției de Frontieră. Pe chei îi așteptau echipajele de urgență.

Ce s-a întâmplat

Incidentul a avut loc luni dimineață, la aproximativ 20 de mile marine de țărm, în afara apelor teritoriale ale României. Nava a fost lovită în zona platformei Pescăruș, iar la bord a izbucnit un incendiu.

Centrul Maritim de Coordonare (MRCC) Constanța a cerut intervenția Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) la ora 10:37. Au plecat spre zonă navele SAR APOLLO, din Sulina, și SAR ARTEMIS, din Constanța. A fost solicitată și nava SAR ARES. La operațiune a participat și Garda de Coastă.

Primele informații transmise de Autoritatea Navală Română arătau că, al bordul navei, comandantul era rănit, iar 13 membri ai echipajului erau dați dispăruți.

ROYAD MAMMADOV este un cargou de mărfuri generale construit în 2006, sub pavilionul Saint Kitts și Nevis. Nava plecase din portul ucrainean Izmail pe 18 septembrie și urma să ajungă la Ravenna, în Italia, pe 12 octombrie.

Incidentul vine în urma atacurilor care continuă de trei luni asupra porturilor și navelor ucrainene din Marea Neagră.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole