A fost scandal la locuinţa fraţilor Tate din Voluntari. Un ucrainean i-a înjurat, ameninţat şi bătut pe muncitorii care lucrau la o anexă a casei milionarilor. Poliţiştii au intervenit pentru a-l calma, însă, conflictul nu s-a stins. Ulterior, agresorul s-a întors şi a încercat să sară gardul pentru a intra în curtea milionarilor britanici, potrivit Antena 3 CNN. În cele din urmă, individul a fost dus de la secţia de poliţie la un spital de psihiatrie.
Scandalul a izbucnit în cursul zilei de miercuri în faţa casei impunătoare în care locuiesc Andrew Tate şi fratele său mai mic, Tristan Tate. Un cetăţean ucrainean ar fi încercat să sară gardul înspre locuinţa celor doi afacerişti, moment în care gărzile lor de corp au intervenit. Acest lucru s-a întâmplat, deşi, individul atacase unul dintre muncitorii care efectuau o lucrare la anexa vilei în care stau fraţii Tate.
Poliţia a fost solicitată să intervină din nou, iar în imaginile surprinse de o cameră de supraveghere se observă cum ucraineanul este pus la pământ de oamenii legii, întrucât individul nu a dorit să fie cooperant. Astfel, el a fost dus la secţie. Aici, bărbatul a continuat să fie recalcitrant, motiv pentru care poliţiştii au decis să îl ducă la un spital de psihiatrie.
"(...). Câteva minute mai târziu au sosit şi poliţiştii. Însă, atitudinea bărbatului nu s-a schimbat, era în continuare agresiv, înjura şi era extrem de nervos. Poliţiştii, aşa cum vedem şi în imagini au fost nevoiţi să folosească forţa, l-au pus la pământ pe bărbat, după care l-au urcat în maşina de serviciu şi, mai apoi, l-au dus la secţie. Însă, nici la secţia de poliţie nu s-a calmat, a continuat să fie recalcitrant, iar oamenii legii au decis să îl ducă la un spital de psihiatrie", a spus Bogdan Borza, reporter Antena 3 CNN.
Momentan, nu se ştie din ce cauză a izbucnit scandalul pe proprietatea milionarilor britanici, cercetați în două dosare, deschise în România pentru fapte dintre cele mai grave, precum viol, dar și constituire de grup infracțional organizat și trafic de persoane.
Bogdan Borza, reporter Antena 3 CNN, a mai făcut următoarele precizări în cadrul live-ului: "Nu a fost însă pentru prima dată când bărbatul a fost agresiv în faţa vilei fraţilor Tate. Tot ieri, în jurul orei 14:00, ar fi agresat un muncitor care lucra la o anexă a locuinţei celor doi milionari britanici; l-ar fi lovit pe acest muncitor cu o bâtă peste braţ. Nu a depus nimeni plângere şi nu se ştie nici până la această oră care a fost motivul pentru care cetăţeanul ucrainean a fost atât de agresiv".
În paralel cu anchetele penale din România, Andrew Tate mai este dat în judecată de patru femei din Marea Britanie pentru presupuse abuzuri fizice și sexuale. El va fi judecat într-un proces civil în 2027. Fostul luptător profesionist de kick-boxing şi fratele său mai mic neagă însă toate acuzațiile ce le sunt aduse în România și în Regatul Unit.