Antena 3 CNN Externe În spatele căderii comunicațiilor mobile din Rusia stă Kremlinul. Rușii, nevoiți să treacă la pagere și să uite de accesul liber la net

În spatele căderii comunicațiilor mobile din Rusia stă Kremlinul. Rușii, nevoiți să treacă la pagere și să uite de accesul liber la net

A.I.
3 minute de citit Publicat la 18:08 12 Mar 2026 Modificat la 18:27 12 Mar 2026
In absența internetului mobil, rusii sunt constrânși să folosească pagere și walkie-talkies. Sursă colaj foto: Getty Images

Kremlinul pare să-și să intensifice controlul asupra internetului în Rusia, pe măsură ce testează noi restricții asociate "listei albe" de site-uri și aplicații aprobate de Guvern, scrie The Guardian.

Publicația britanică relatează că locuitorii capitalei ruse au ajuns să folosească aparate walkie-talkie și pagere, în contextul în care internetul, cu precădere cel mobil, este inaccesibil la Moscova și în alte părți, iar o prognoză oficială legată de când ar putea reveni serviciile online nu există.

Locuitorii Moscovei și cei din Sankt Petersburg au raportat pentru prima dată dificultăți în accesarea internetului mobil în urmă cu aproximativ o săptămână. 

Mulți s-au plâns că nu pot accesa site-uri web și nu pot folosi aplicații în rețea, în vreme ce alții au semnalat că nu pot efectua nici măcar apeluri vocale.

Kremlin: Restricțiile pe internet, introduse din motive de securitate. Vor rămâne în vigoare cât va fi necesar

Kremlinul a confirmat, săptămâna aceasta, că întreruperile în furnizarea de internet au fost dispuse "pentru a asigura securitatea" și vor rămâne în vigoare "atâta vreme cât e necesar".

Administrația rusă nu a dat alte detalii despre motivele din spatele restricțiilor.

De luni de zile, utilizatorii din țară s-au plâns de întreruperile pe scară largă ale internetului mobil, însă problema a atras atenția, inclusiv presei internaționale, odată cu situația pe cale să devină cronică la Moscova și în alte orașe. 

Pana prelungită este "o sursă uriașă de dureri de cap", spune Dmitri, un consultant în vârstă de 31 de ani din capitala rusă.

"Am probleme în a comanda un taxi, a trimite email-uri de serviciu sau mesaje familiei mele", detaliază el.

Activiștii pentru drepturile omului susțin că dificultățile în accesarea comunicațiilor mobile ar avea legătură cu testarea, de către Moscova, a unui așa-numit sistem "white list" (lista albă, n.r.). 

În cadrul acestui sistem, numai anumite site-uri web și servicii online aprobate de guvern ar rămâne să poată fi utilizate de către ruși.

Oficialii de la Moscova au confirmat anterior planurile pentru "lista albă" și au dat asigurări că aceasta ar urma să includă "toate resursele necesare vieții", inclusiv piețe, servicii de livrare și farmacii online. 

Însă observatorii remarcă faptul că acest sistem echivalează, practic, cu cenzura internetului.

Tentativele de a controla informația pe internet în Rusia s-au înmulțit de la invazia în Ucraina

Perturbările accesului la internet au devenit din ce în ce mai frecvente în Rusia de la invazia în Ucraina.

În 2025, țara s-a clasat pe primul loc la nivel global în ceea ce privește numărul de astfel de incidente, conform datelor grupului de cercetare Top10VPN.

Oficialii ruși au invocat pretextul contracarării atacurilor ucrainene, deși experții arată că este puțin probabil ca astfel de restricții să fie eficiente în lupta cu aparatele fără pilot.

Cele mai recente întreruperi au afectat în mod special serviciile de curierat, aplicațiile de taxi și afacerile cu amănuntul. 

Cotidianul economic rus Kommersant a estimat că pierderile cauzate de întreruperi la Moscova ar putea ajunge la aproximativ 1 miliard de ruble (circa 11 milioane de euro) pe zi.

Întreruperile au ajuns și în Duma de Stat, Camera inferioară a Parlamentului rus. 

Deputații s-au plâns joi că rețelele mobile și conexiunile wi-fi nu funcționează în interiorul clădirii, lăsându-i practic izolați de lumea exterioară.

Înapoi la walkie-talkie și pager

Confruntați cu aceste întreruperi, mulți au apelat la tehnologii mai vechi de comunicare. 

Rușii au început să cumpere aparate walkie-talkie și pagere, conform datelor de la platforma de comerț electronic Wildberries & Russ, citate de presa moscovită.

Vânzările de walkie-talkie-uri au crescut cu 27%. În ceea ce privește pagerele, creșterea a fost de 73%. 

Cererea de hărți pe hârtie ale Moscovei aproape s-a triplat.

The Guardian amintește că anterior penei prelungite de internet, autoritățile ruse au blocat WhatsApp, Facebook și YouTube.

Următoarea aplicație vizată ar fi Telegram. 

Informații neconfirmate oficial spun că aceasta s-ar putea confrunta cu restricții de luna viitoare.

Un parlamentar a declarat joi că serviciile de securitate ale țării ar putea dobândi capacitatea de a limita traficul VPN (rețele virtuale private) în următoarele șase luni, blocând astfel una dintre ultimele portițe prin rușii pot ocoli restricțiile instituite de stat pe internet.

Între timp, statul rus popularizează aplicația Max, susținută de guvern și inspirată de cea chinezească, numită WeChat.

Despre Max se spune că este controlată de serviciile de securitate rusești, notează The Guardian.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole