Antena 3 CNN Economic Auto Încă o companie importantă anunță că va desființa 4.000 de posturi la nivel mondial, inclusiv în România

Încă o companie importantă anunță că va desființa 4.000 de posturi la nivel mondial, inclusiv în România

R.M.
<1 minut de citit Publicat la 20:51 27 Ian 2026 Modificat la 20:52 27 Ian 2026
Mii de angajați vor rămâne fără locuri de muncă / FOTO: Getty Images

Compania germană Aumovio, fosta divizie de componente auto a grupului Continental, a anunțat marți desființarea a 4.000 de locuri de muncă până la sfârșitul anului 2026, un nou semnal al dificultăților cu care se confruntă industria auto europeană, informează AFP, potrivit Agerpres.

Aceste reduceri de personal, reprezentând aproximativ 5% din forța de muncă globală, vor fi „implementate în principal la locațiile Aumovio din India, Singapore, România, Serbia, Germania și Mexic”, a informat compania într-un comunicat de presă.

Reducerile fac parte dintr-un efort mai amplu de a scădea cheltuielile cu cercetarea și dezvoltarea Aumovio la mai puțin de 10% din venituri până în 2027, de la 11,9% în trimestrul al treilea al anului 2025. Directorul general Philipp von Hirschheydt a declarat că firma se concentrează pe creșterea eficienței și protejarea poziției sale pe piață, invocând un mediu dificil.

Aumovio s-a desprins de Continental AG în septembrie și este listată la bursa din Frankfurt. Compania și-a revizuit previziunile de vânzări în noiembrie din cauza cererii mai slabe din unele regiuni, ceea ce pune presiune pe furnizori.

În România, sectorul de activitate Automotive al grupului Continental este prezent în Brașov, Iași, Sibiu și Timișoara.

Citește mai multe din Auto
» Citește mai multe din Auto
TOP articole