Un bărbat în vârstă de 58 de ani şi cei doi copii ai săi, un băiat de 13 ani şi o fată de 16 ani, au murit într-un accident rutier pe un drum din Caraş Severin, după ce au fost izbiţi de un TIR. S-a întâmplat pe acelaşi drum pe care au murit şi suporterii greci.
Tragedia s-a petrecut pe drumul național 6, în județul Caraș - Severin la ieșirea dintr-o comună.
Şoferul TIR-ului a intrat pe contrasens, pentru a evita gropile spune el, dar nu a mai putut evita impactul. El a fost rănit ușor.
Familia era dintr-o localitate din Mehedinți și făcea comerț cu cereale.
În uma tragediei, oamenii din comună au transmis zeci de mesaje de adio.
Operatiunea de salvare și cercetarea la fața locului au durat mai multe ore.
Iulia Ruslan, reprezentant ISU Semenic: "Șoferul autocamionului a primit îngrijiri medicale la fața locului și au fost transportat ulterior la spital. La locul evenimentului au fost mobilizați de urgență pompieri din cadrul detașamentului Caransebeș și punctului de lucru Băile Herculane cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD, precum și două ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță.Totodată, a fost solicitat și elicopterul SMURD."
Traficul rutier a fost blocat complet mai multe ore, iar după reluarea circulației s-au format coloane de mașini pe ambele sensuri, care au depășit 30 de kilometri.