Un incident bizar a avut loc, marți, la Roma. Un șofer în vârstă de 80 de ani a rămas cu mașina blocată la jumătatea celebrelor Trepte Spaniole, au anunțat polițiștii locali, potrivit The Guardian. Bărbatul nu era băut și nu este clar cum a reușit să ajungă cu Mercedesul pe trepte.
Bărbatul a fost testat pentru alcool, rezultatul fiind negativ, au precizat autoritățile. Poliția nu a dezvăluit identitatea șoferului și nici dacă mașina, un Mercedes-Benz, îi aparținea. De asemenea, nu s-a precizat dacă acesta folosea sau nu un sistem de navigație GPS.
Pompierii au intervenit ulterior și au folosit o macara pentru a ridica vehiculul.
Poliția nu a oferit alte detalii despre incident, în ciuda solicitărilor presei, scrie The Guardian.
Unul dintre cele mai cunoscute monumente din Roma, Treptele Spaniole nu au fost niciodată destinate traficului auto, deși unii temerari au încercat să le coboare cu mașina de-a lungul timpului.
Un cetățean saudit a fost acuzat de distrugere agravată a patrimoniului cultural, după ce o cameră de supraveghere l-a surprins în 2022 conducând un Maserati închiriat pe cele 135 de trepte din travertin.
Treptele Spaniole își iau numele de la Ambasada Spaniei pe lângă Sfântul Scaun, aflată într-o piață din apropiere. Decor folosit în numeroase filme, treptele au fost construite în anii 1720 și reprezintă de mult timp un loc emblematic și frecvent vizitat.