Antena 3 CNN Externe Incindent armat la Toronto. Trei persoane au murit

Incindent armat la Toronto. Trei persoane au murit

Trei persoane au fost ucise şi alte două rănite într-un incident armat care a avut loc vineri noapte într-un apartament închiriat pe platforma Airbnb în centrul metropolei economice canadiene Toronto, a anunţat poliţia, potrivit AFP.

Trei persoane au fost împuşcate mortal, iar o a patra a fost rănită tot de gloanţe, a precizat poliţia într-o postare pe Twitter.

O a cincea victimă a fost rănită cu armă albă. Viaţa nu îi este în pericol.

Sâmbătă dimineaţa încă nu fuseseră transmise informaţii despre identitatea victimei sau despre motivele din spatele acestor violenţe.

Şeful poliţiei din Toronto, Mark Saunders, le-a cerut eventualilor martori ai incidentului armat să contacteze poliţia pentru a oferi informaţii.

Victimele sunt tineri, a relatat postul public de televiziune CBC.

Schimburile de focuri, deseori atribuite violenţelor între bande, nu sunt rare la Toronto.

În capitala economică a Canadei au avut loc anul trecut circa 490 de incidente armate, care au făcut 44 de morţi, conform statisticilor poliţiei.

Subiecte în articol: Toronto
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Românii pentru care se reduce vârsta de pensionare