Antena 3 CNN Externe Iranul riscă să devină un dezastru politic pentru Trump. Consilierii săi îi cer să „declare victoria” și să „extragă” SUA din război

Iranul riscă să devină un dezastru politic pentru Trump. Consilierii săi îi cer să „declare victoria” și să „extragă” SUA din război

M.L.
2 minute de citit Publicat la 23:45 05 Mar 2026 Modificat la 23:50 05 Mar 2026
Războiul din iran pune în pericol toată retorica electorală a lui Trump și a republicanilor înaintea alegerilor „midterm” pentru Congresul SUA. Foto: Getty images

Consilierii și aliații apropiați lui Donald Trump îi cer președintelui SUA să încheie cât mai repede operațiunea militară împotriva Iranului să fie încheiată și să fie „declarată victoria” cât mai repede posibil, informează CNN.

Președintele Donald Trump insistă că e dispus să continue războiul contra Iranului „la infinit”. Dar doar la câteva zile de la declanșarea bombardamentelor împotriva Teheranului, mai mulți consilieri îl sfătuiesc pe Trump să pună punct conflictului.

Consilierii lui Trump se tem de consecințele politice pe care le-ar provoca administrației americane un război prelungit cu Iranul, lipsit de un obiectiv clar și care nici nu se bucură de o mare susținere din partea electoratului american.

Până acum conflictul a costat viețile a șase militari americani - iar oficialii se tem că acest număr va crește în următoarele zile - bursele sunt în fierbere iar prețurile la gaze au crescut vertiginos în ultimele zile. Practic, războiul pune în pericol toată retorica electorală a lui Trump și a republicanilor înaintea alegerilor „midterm”, de la jumătatea mandatului, care au loc în noiembrie și care s-ar putea dovedi cruciale pentru formarea viitoarei majorități în Congresul SUA.

„Este un risc politic. Fără «și»-uri, «dacă»-uri sau «dar»-uri”, a declarat, sub anonimat, un consilier al președintelui Trump, când a fost întrebat de CNN dacă administrația a prevăzut că războiul mai poate continua câteva săptămâni.

„Să speră că nu se va întâmpla ceva cu adevărat nasol până atunci. Pentru că dacă se întâmpla așa ceva, o să avem o problemă”

Trump a calificat drept un „succes copleșitor” modul în care s-au desfășurat primele lovituri din campania aeriană împotriva Iranului, în urma cărora ayatollahul Ali Khamenei a fost ucis, alături de zeci de lideri politici și militari de prim rang.

Sondajele recente de opinie din SUA arată că războiul din Iran este un subiect foarte nepopular în rândurile electoratului american. Situația politică pentru Partidul Republican riscă să se deterioreze și mai mult, în perspectiva alegerilor „midterm” din noiembrie, în cazul în care războiul din Iran se va prelungi

„Nimeni nu e de părere că războiul acesta e un subiect popular”, a declarat Matthew Bartlett, strateg politic al Partidului Republican, și fost oficial în cadrul Departamentului de Stat al administrației Trump. „În cel mai fericit caz, războiul e doar o diversiune de la prioritățile economice (ale SUA). În cel mai rău caz, s-ar putea transforma într-un dezastru politic”.

În plus, administrația americană a emis mesaje confuze despre războiul din Iran.

Trump a promis schimbarea de regim la Teheran și libertate pentru poporul iranian. S-a angajat să distrugă programul nuclear iranian - pe care anunțase deja că-l distrusese, în urmă cu un an. Hegseth a vorbit de nevoia de a răzbuna americanii uciși în Irak, în atacurile teroriste ale milițiilor pro-Iran. Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a spus că americanii au declanșat „preventiv” atacul asura Iranului, deoarece Israelul oricum avea de gând să atace această țară, iar trupele americane din regiune s-ar fi aflat astfel în pericol.

Toate aceste trei motive, venite din partea celor mai puternici oficiali ai SUA, trădează deja faptul că actuala administrație americană nu știe de ce a declanșat acest război. 

În lipsa unui plan concret post-conflict, care i-ar pune pe republicani în pericol de a piede alegerile pentru Congres, aliații lui Trump caută strategii pentru „extragerea” SUA din acest război.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole