Antena 3 CNN › Actualitate › Justiție › Judecătorul Gheorghe Manea, suspendat din funcţie. Acesta este şi preşedintele Curţii Militare de Apel

Judecătorul Gheorghe Manea, suspendat din funcţie. Acesta este şi preşedintele Curţii Militare de Apel

<1 minut de citit Publicat la 17:00 20 Feb 2017 Modificat la 17:00 20 Feb 2017
Foto: Pixabay.com

Judecătorul Gheorghe Manea, președintele Curții Militare de Apel, a fost suspendat din funcție de către CSM, în urma unor sesizări ale subalternilor lui.

"Secția pentru judecători în materie disciplinară, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 52 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, a dispus suspendarea din funcția de judecător a domnului Manea Gheorghe, președintele Curții Militare de Apel, până la soluționarea definitivă a acțiunii disciplinare ce face obiectul dosarului nr. 32/J/2016", arată un comunicat transmis luni de CSM.

"Pe durata procedurii disciplinare, secția corespunzatoare a Consiliului Superior al Magistraturii, din oficiu sau la propunerea inspectorului judiciar, poate dispune suspendarea din funcție a magistratului, până la soluționarea definitivă a acțiunii disciplinare, dacă procedura disciplinară este de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiției", precizează comunicatul CSM.

Etichete: CSM
Citește mai multe din Justiție
» Citește mai multe din Justiție
TOP articole