Antena 3 CNN Externe Kim Jong Un se laudă că a fost în centrul atenției în China și a postat zeci de imagini cu el râzând și îmbrățișându-se cu Xi și Putin

Kim Jong Un se laudă că a fost în centrul atenției în China și a postat zeci de imagini cu el râzând și îmbrățișându-se cu Xi și Putin

D.C.
4 minute de citit Publicat la 11:31 04 Sep 2025 Modificat la 11:47 04 Sep 2025
Kim Jong Un se laudă că a fost în centrul atenției la Beijing și a publicat zeci de imagini în compania lui Xi Jinping și Vladimir Putin FOTO: KCNA

Liderul nord-coreean, Kim Jong Un, a ajuns miercuri dimineaţă la marile ceremonii de comemorare a sfârşitului celui de-Al Doilea Război Mondial, la Beijing, după o călătorie de 24 de ore cu trenul său blindat. În China, Kim Jong Un a fost foarte bucuros să fie în prezenţa preşedintelui chinez, Xi Jinping, şi a celui rus, Vladimir Putin.

De altfel, întâlnirea marcheză o premieră, pentru că cei trei nu s-au mai întâlnit niciodată. 

Liderul nord-coreean, îmbrăcat în costum închis la culoare, a păşit singur pe covorul roşu desfăşurat prin monumentala Poartă Duanmen, în urma altor lideri invitaţi, conform imaginilor transmise de televiziunea de stat, îndreptându-se spre Piaţa Tiananmen, unde avea loc uriaşa paradă militară.

Joi, Kim s-a lăudat în țara lui că a fost în centrul atenției în China, pe site-ul agenției oficiale de presă din Coreea de Nord fiind postate zeci de fotografii și Kim care are mereu zâmbetul pe buze, în majoritatea îmaginilor fiind flancat de Xi Jinping şi Vladimir Putin.

Cu președintele rus a avut chiar și o întâlnire privată.

Vladimir Putin i-a mulțumit lui Kim Jong Un pentru soldaţii pe care i-a trimis în Rusia

Vladimir Putin s-a întâlnit miercuri la Beijing cu liderul nord-coreean Kim Jong-un, care a promis că va continua să ajute Rusia cu orice are nevoie, aşa cum a făcut-o atunci când a furnizat trupe pentru a-i alunga pe soldaţii ucraineni din regiunea rusă Kursk, informează EFE.

"Dacă există ceva cu care putem ajuta Rusia, cu siguranţă o vom face şi vom considera că este o datorie frăţească. Vom face tot ce este necesar pentru a ajuta Rusia", a declarat Kim la începutul întâlnirii, potrivit agenţiei de ştiri Interfax.

Reuniunea a avut loc după ce cei doi au participat, de o parte şi de alta a preşedintelui chinez Xi Jinping, la parada care a marcat a 80-a aniversare a sfârşitului celui de-al Doilea Război Mondial în Pacific.

Kim a subliniat că, de la semnarea acordului de asociere cu Putin în iunie 2024 - care include o clauză de apărare reciprocă în caz de agresiune - "relaţiile dintre cele două ţări se dezvoltă în toate domeniile".

"În cadrul acordului şi în conformitate cu obligaţiile noastre, luptăm împreună cu poporul frate şi cu armata rusă", a declarat el.

Totodată, potrivit agenţiei de ştiri sud-coreene Yonhap, Kim i-a mulţumit liderului de la Kremlin pentru laudele aduse trupelor nord-coreene care luptă împotriva inamicului ucrainean.

Putin, la rândul său, a subliniat că relaţiile dintre cele două ţări au fost mult timp "de încredere, prietenoase şi ca între aliaţi".

"La iniţiativa dumneavoastră, după cum se ştie, forţele dumneavoastră speciale au participat la eliberarea regiunii Kursk, în deplină consonanţă cu acordurile noastre. Au luptat cu curaj şi eroism", a subliniat preşedintele rus.

Putin a subliniat că Rusia nu va uita "niciodată" pierderile suferite de armata nord-coreeană, pe care unele surse le-au estimat la câteva mii de soldaţi.

"Vreau să vă mulţumesc în numele poporului rus pentru participarea dumneavoastră la lupta comună împotriva neonazismului modern. Vă rog să transmiteţi cele mai calde urări întregului popor al Republicii Populare Democrate Coreea de Nord", a transmis Putin.

Referitor la cel de-al Doilea Război Mondial, el a reamintit că ambele ţări "au participat la lupta împotriva nazismului, fascismului şi militarismului".

La întâlnire au participat mai mulţi înalţi oficiali ruşi, inclusiv ministrul de externe, Serghei Lavrov.

Potrivit unor surse sud-coreene, ucrainene şi occidentale, Coreea de Nord este principalul furnizor de arme al armatei ruse, furnizându-i rachete, proiectile şi numeroase muniţii.

Putin şi Kim nu s-au mai întâlnit de la summitul care a avut loc în capitala nord-coreeană în iunie anul trecut, care a marcat prima vizită a liderului rus într-un sfert de secol.

Liderul nord-coreean şi-a prezentat fiica la Beijing

Liderul nord-coreean Kim Jong Un şi-a luat fiica în prima ei călătorie oficială în străinătate, la Beijing, însă aceasta a fost o prezență discretă la ceremonii.

Când Kim a coborât din trenul său privat în capitala chineză, marţi, tânăra a fost văzută foarte aproape de tatăl ei în fotografii oficiale de la agenţia de ştiri nord-coreeană KCNA.

Potrivit relatărilor, ea a participat, alături de sora lui Kim, Kim Yo Jong, la festivităţile din jurul paradei militare care au marcat 80 de ani de la capitularea Japoniei şi de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial.

Observatorii speculează de ceva vreme că Kim şi-ar putea poziţiona fiica drept o potenţială succesoare. Cu toate acestea, până acum se ştiu puţine lucruri despre tânără. Nici vârsta, nici numele ei nu au fost confirmate oficial de presa de stat nord-coreeană.

Potrivit fostului jucător profesionist de baschet Dennis Rodman, care l-a întâlnit personal pe Kim în Coreea de Nord în 2013, se spune că fiica liderului nord-coreean s-ar numi "Ju Ae".

De aproximativ trei ani, fata îl însoţeşte cu regularitate pe liderul nord-coreean la întâlnirile oficiale - prima dată în 2022, în timpul testului unei rachete intercontinentale. De atunci, a fost văzută la zeci de evenimente, majoritatea direct alături de tatăl ei. 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole