Mesajul Laviniei Șandru pentru alegători
„Am să vă spun o pildă. Am să vorbesc despre un om, căruia în vis îi apre Dumnezeu și cu Dumnezeu se plimbă pe plajă, iar Dumnezeu îi prezintă lui toată viața pe care a avu-o până atunci. În timp ce mergeau pe plajă, în nisip apar două urme, urmele pașilor lui Dumnezeu și urmele pașilor lui și încep să meargă pe aceste urme și pe cer apăreau imagini cu viața lui, la un moment dat i se pare ceva ciudat pentru că din loc în loc rămânea un singur set de urme, exact în cele mai grele momente din viața lui. Erau momentele în care i-au murit părinții, a fost bolnav, a avut un accident grav, și l-a întrebat pe Dumnezeu „de ce în cele mai grele momente ale vieții mele m-ai lăsat singur?” „De ce crezi asta?” îl întreabă Dumnezeu. „Pentru că e un singur rând de pași”și atunci Dumnezeu îi spune: „fiule, rândul de pași pe care îl vezi acolo nu e rândul cu pașii tăi, acolo sunt pașii tăi, pentru că în acele momente eu te-am luat în brațe”. Toți cei care mă urmăriți acum sunteți părinți, bunici, nepoți, gândiți-vă că Dumnezeu e alături de noi și de România tot timpul și în cele mai grele momente ale istoriei noastre ne-a luat în brațe și nu o să ne lase niciodată singuri.”
Lavinia Șandru a primit mesaje de susținere de la Cristian Popescu Piedone și Liviu Negoiță
Lavinia Șandru a primit mesaje de susținere de la Cristian Popescu Piedone și Robert Negoiță.
„Ești o mână de om, dar cu o voință și un curaj nebun, o voință de fier. Te iei la trântă cu abuzurile și e greu, cei care comit abuzuri au și putere. O să încerce să te sperie, să te intimideze, eu știu cum e. Trebuie să facem tot ce e mai bine pentru oameni. Te susțin pentru că avem nevoie de echilibru în politica românească. Știu că te vei bate până la capăt”, i-a transmis Piedone.
„Știu că atunci când își propune un lucru îl realizează. Faptul că Lavinia Șandru vorbește despre România reală să fiți convinși că vorbește și despre România normală”, a transmis și Liviu Negoiță.
Lavinia Șandru: România nu va trimite în Ucraina cât voi fi eu președinte
„Când ajung la Palatul Cotroceni românii vor fi în siguranță. România nu va trimite în Ucraina cât voi fi eu președinte. Și va fi siguranță și pe străzi pentru că vom termina cu abuzurile. Voi cere instituțiilor statului să-și facă datoria. Vom fi în siguranță și din punct de vedere economic pentru că România se va redresa, va fi prosperă”
Lavinia Șandru: În foarte multe din spitalele din țară, pacienții sunt niște numere
Sergiu Cora: Ați vorbit despre sistemul sanitar, e o preocupare majoră a românilor. Avem 17 PET/CT-uri în România, din care doar cinci sunt la stat, am vorbit azi cu un manager din România ei reușesc să facă până în 20 de investigații pe lună, nu au specialiști. Cum ați regla această situație?
Lavinia Șandru: E vorba de nepregătirea oamenilor, de faptul că aceste spitale care au cumpărat aceste scannere nu au trimis și oameni la specializare pentru că nu se gândesc. Ăsta e un abuz! Cine plătește pentru viețile curmate că nu s-a folosit aceste aparate? Sunt multe aparate în țară care pot să constate problemele de sănpate și ele stau în țiplă pentru că nu există personal de specialitate. În foarte multe din spitalele din țară, pacienții sunt niște numere. Dacă nu au aparținători să-i viziteze îi găsesc morți în paturi, nu îi vizitează nimeni în spitale. Mă sună medici să-mi spună. Ministrul Sănătății ar trebui să stea mai mult prin spitale.
Lavinia Șandru: Am promis că 150 de zile pe an voi fi în România reală
Întrebată la ce să ne așteptăm în următorii cinci ani, dacă la un monolog, o dramă sau o comedie, Lavinia Șandru a spus:
„La un dialog transparent. Nu va fi nici dramă, nici monolog, n-o să ies la ora 6.00, cum ieșea un președinte de tristă amintire, va fi un dialog transparent între români și președintele. De aceea am acel telefon albastru. Am promis că 150 de zile pe an voi fi în România reală, acolo unde e nevoie, dacă e nevoie ca președintele să fie de partea cuiva care a fost abuzat. Peste tot unde vor fi abuzuri lumea să se aștepte să se trezească cu președintele la ușă.”
Ce roluri ar alege Lavinia Șandru pentru politicienii din România:
„Pe Victor Ponta l-aș vedea în rolul lui Gogu Steriade, personaj jucat de Dem Rădulescu senzațional. Victor Ponta e șmecherul mereu păcălit. Nicușor Dan s-ar potrivi cu un personaj Trandafir jucat de Puiu Călinescu, un geniu neînțeles care se împiedică tot timpul. Și la domnul George Simion mai rămâne Patraulea ca să-l punem pe domnul Crin Antonescu plutonierul Căpșună, care a fost jucat de Sebastian Papaiani”.
Lavinia Șandru: La SIE și SRI trebuie conducere civilă
Mădălina Mihalache: Pe cine vedeți în fruntea SRI, pe cine ați propune pentru funcția de director SIE? Ar trebui să cadă niște capete după ce s-a întâmplat anul trecut la prezidențiale?
Lavinia Șandru: Da, în fruntea celor două instituții trebuie să avem conducere civilă. Nu pot să vă dau nume acum, avem nevoie de patrioți, oameni care să aibă un atașament real față de valorile democratice și să fie de o probitate morală ireproșabilă.
Mădălina Mihalache: Om politic?
Lavinia Șandru: Nu neapărat. Înainte de a face nominalizări voi discuta cu Parlamentul și cu reprezentanții acestor instituții.
Mădălina Mihalache: Au eșuat serviciile secrete în alegerile de anul trecut?
Lavinia Șandru: Când vom afla adevărul, vom știi. Deocamdată nu știm dacă alegerile au fost anulate și am avut de-a face cu un abuz imens sau din contră au fost anulate și s-a evitat un pericol serios.
Mihai Gâdea: Documentele postate pe site-ul CSAT-ului sunt, în opinia dumneavoastră, insuficiente pentru a arăta ce s-a întâmplat și pentru a duce la anularea alegerilor?
Lavinia Șandru: Total insuficient
Mihai Gâdea: De ce aveți nevoie în plus?
Lavinia Șandru: De stenograma ședinței CSAT. În momentul în care ajung la Cotroceni desecretizez acea ședință și stenograma. (...) Concluzia trebuie să fie au existat probe ca să fie anulate alegerile sau nu.
Mădălina Mihalache: Dumneavoastră ciupiți voturi? Voturile pe care le obțineți dumneavoastră ar putea să determine intrarea unui candidat în detrimentul altuia în turul doi.
Lavinia Șandru: Nu ciupesc de la niciun candidat pentru că în politică voturile nu se ciupesc, nu se fură, se câștigă. Eu am intrat în aceste alegeri la cererea colegilor mei să mă bat pentru România reală și cu toate abuzurilor din România reală. România e încă o țară a abuzurilor.
Lavinia Șandru: Când voi fi președintele României voi fi și eu în Biroul Oval
„Când voi fi președintele României voi fi și eu în Biroul Oval, alături de Donald Trump”.
Lavinia Șandru: Ajung la Palatul Cotroceni, îl sun pe Donald Trump, nu se poate să nu-mi răspundă
Mircea Badea: Am auzit teza dumneavoastră „negociem, negociem, negociem” și la domnul Călin Georgescu. Ne puteți da un exemplu de astfel de negociere, ce am putea să negociem noi cu UE sau în relația noastră cu Administrația Trump? Ce ar fi de negociat și cu cine?
Lavinia Șandru: La nivel european ce trebuie să negociem cât de repede e chestiunea legată de energie. pentru că în timp ce polonezii sau germanii deschid mine, noi ne-am luat angajamentul în PNRR că închidem minele și tăiem în bucăți Complexul Energetic Oltenia. Trebuie să mergem la Bruxelles și să spunem nu vom face lucrul ăsta. Renegociem. Nu putem permite să ne batem joc de români. Mă duc la Consiliul European și cer să se renegocieze tot acest PNRR și nu voi fi singura, vor fi și alți lideri europeni alături de mine pentru că știu să vorbesc. Să nu ne imaginăm că la nivelul instituțiilor UE e ca și cum bați la ghișeu, Europa trece printr-o perioadă extrem de dificilă, liderii europeni trebuie să înțeleagă că lumea se schimbă. UE nu înțelege asta și cetățenii europeni se vor trezi și le vor arăta că se schimbă lumea.
Mircea Badea: Din Administrația Trump nu ne răspunde nimeni la telefon.
Lavinia Șandru: Dar l-am sunat eu pe Donald Trump? Când voi ajunge președinte îl voi suna pe Donald Trump. Ajung la Palatul Cotroceni, îl sun pe Donald Trump, nu se poate să nu-mi răspundă. E nevoie de un președinte ales să-l sune, Donald Trump va răspunde și vom vorbi și ne vom înțelege. Ce s-a întâmplat în Biroul Oval cu Zelenski a fost criticat de toată lumea, acei oameni ieșeau dintr-o campanie electorală, vă aduceți aminte în ce moment a ridicat JD Vance tonul la Zelenski? Când a spus că a fost în Pennsylvania să susțină contracandidatul. Și acum vine să dea lecții.
Lavinia Șandru: Victor Ponta ciupește voturi de ici de colo
„Victor Ponta era consilierul premierului, dacă voia să fie candidat serios îl convingea pe premier să-l pună pe el candidat, dar așa nu el s-a retras, parcă aș ăutea să ciupesc niște voturi de la suveraniști că o să-l pun pe Călin Georgescu premier, nu o să-l pună nici dacă ajunge, dar nu ajunge. Că o să conving cumva niște foști membri PSD sau actuali să mă voteze, cumva cumva poate ciupește voturi de ici de dincolo. Dacă era serios îl respecta pe cel care l-a pus consilier și pe urmă căuta o candidatură serioasă. Așa de nicăieri e mai complicat”.
Lavinia Șandru: Până la o moțiune de cenzură Marcel Ciolacu e premierul României și avem un Guvern
Cătălina Porumbel: Dacă ajungeți președintele României doriți o colaborare cu premierul Marcel Ciolacu sau vă doriți un alt premier?
Lavinia Șandru: Eu, spre deosebire de alți candidați, nu vreau să vând gogoși. În primul rând, România are un premier, până la o moțiune de cenzură Marcel Ciolacu e premierul României și avem un Guvern. Dacă majoritatea parlamentară vrea ca acest Guvern să rămână, acest Guvern va rămâne orice va vrea președintele. Mai țineți minte cât a vrut Băsescu să dea de pământ cu Tăriceanu și nu a reușit.
Dacă majoritatea parlamentară vine cu o moțiune de cenzură și cade Guvernul, discut cu partidele parlamentare, iar acel premier va fi ca urma a consultărilor pe care le voi avea cu partidele.
Lavinia Șandru explică de ce apare în fotografii alături de mercenarul Horațiu Potra: „Am crezut că e un fermier”
Cătălina Porumbel: Încă circulă imagini cu dumneavoastră în care sunteți alături de mercenarul Horațiu Potra, cum l-ați cunoscut și cum ați ajuns în fotografii cu el?
Lavinia Șandru: Întâi m-am gândit că l-a trimis George Simion ca să se agațe cumva de mine și să strângă niște voturi. Glumesc! Vă zic și mă bucur că m-ați întrebat. Eu am văzut pozele, dar nu am răspuns nimic, o fac acum, dar nu e o știre. Am fost în campania electorală pentru Parlament în județul Sibiu și în Mediaș, cred că în acea zi în care a venit Horațiu Potra să facă poze cu noi am făcut 900-1000 de poze, nu se cade să refuzi când vrea cineva să își facă o poză cu tine. La un moment dat apare domnul, face poză, am văzut că lumea îl cunoaște, dă mâna cu unul cu altul și întreb cine e, am crezut că e un fermier. Și îmi zice e consilier local de la partidul Patrioților și candidează acum la Parlament cu un fel de înțelegere cu partidul lui Marian Vanghelie. Și zice a venit să discute cu consilierii locali din Mediaș că se face majoritatea în Consiliu. Bun, ce treabă aveam eu cu asta, nu știu! De unde să știu eu atunci că urmează să fie acuzat, să încerce să deturneze ordinea constituțională sau că la el acasă e un arsenal de parcă era fabrica Cugir. N-aveam de unde să știm. A fost o fotografie în campania electorală.
Cum vrea să restabilească Lavinia Șandru relația cu Administrația Trump
Gina Vacariu: Cum faceți să restabiliți legătura cu Administrația Trump pe teme importante cum ar fi Visa Waiver, anularea alegerilor, taxele impuse de Donald Trump, ajutorul dat de România Ucrainei. Spuneți-ne câteva telefoane pe care le dați de urgență și care sunt primele dumneavoastră fraze?
Lavinia Șandru: E adevărat noi avem o mare problemă în ceea ce privește legăturile cu Administrația Trump și SUA. Să vedem ce fac cei doi emisari, cum ar zice premierul cosmonauți. O să vedem. Negociind, negociind și iar negociind. Primele telefoane pe care am să le dau vor fi la prieteni din SUA, extrem de apropiați de Partidul Republicani, pe urmă mă gândesc foarte serios la niște consilieri pe partea de politică externă pe care să îi am, pot să vă spun așa că e vorba de trei persoane la care m-am gândit, unul dintre ei e profesor universitar extraordinar la o universitate internațională de prestigiu, al doilea e un creator de industrie, al treilea e o doamnă cunoscută pe tot mapamondul cu nume de legendă. Nu pot să le dau numele până nu îmi dau acordul.
Donald Trump nu ne vrea nouă răul, el vrea binele poporului lui și apoi vrea să colaboreze cu noi. Și noi discutând cu el va trebuie să gândim la fel. Și eu voi pune poporul român pe primul loc, dar nu suntem singuri pe lumea asta, dar SUA sunt un partener de încredere.
Lavinia Șandru a venit alături de fiul ei de opt ani la dezbaterea Antena 3 CNN
Caius, băiatul de opt ani al Laviniei Șandru, a spus că mama lui a făcut o „excepție” și i-a dat voie să doarmă mai târziu ca să poată veni cu ea la emisiunea „Un președinte în fața națiunii”. Întrebat dacă își dorește ca mama lui să devină președintele României, Caius a răspuns ferm „da”, întrebat de ce, copilul a spus că mama lui „vrea să ajute oamenii”.
Lavinia Șandru: Voi colabora și cu Guvernul și cu Parlamentul când voi fi președinte
Care vor fi măsurile pentru o bună colaborare cu Guvernul României, oricare ar fi acesta?, a întrebat-o un român din Buzău pe Lavinia Șandru.
Lavinia Șandru: A fost o mare greșeală că președinții care au condus România în ultimii 20 de ani au căutat să se războiască cu Guvernele în loc să colaboreze cu ele. Președintele poate să participe la ședințele de Guvern și le conduce, poate să aibă discuții cu miniștrii și premierul și să găsească soluții. Președintele poate să meargă în fața Parlamentului să prezinte problemele importante ale națiunii. Și Guvernul e emanația Parlamentului. Da, se poate colabora și cu Parlamentul și cu Guvernul. Și asta am să fac și nu mi-e greu că atunci când am fost în Parlamentul României parlamentar independent am reușit să trec legea mamelor deși eram una și eram parlamentar independent, e legea care dă indemnizația părinților care stau acasă doi ani cu copiii. Până să existe această lege indiferent cu cât ar fi contribuit la bugetul de stat, mămica lua 600 de lei, era imposibil să stea mamele acasă. M-am luptat doi ani de zile pentru acest proiect. Am luat doamne din Parlament de la toate partidele, de la stânga la dreapta, și am făcut această lege,am ajuns cu ea la Camera Deputaților și a fost votată în ultima zi de mandat.
Regina Maria și Margaret Thatcher, modelele politice ale Laviniei Șandru
Adrian Ursu: Care e modelul dumneavoastră politic feminin? Un nume din plan extern și unul din România și o motivare a acestei alegeri.
Lavinia Șandru: Modelul meu feminin în politică deși vine într-o perioadă în care femeile din România nu aveau drept de vot e Regina Maria, care poate a fost unul dintre cei mai buni diplomați ai noștri. Regina Maria a reușit să convingă marii lideri politici ai vremii că România reunificată merită să fie recunoscută. Asta a reușit ea. Modelul meu în politica feminină românească, deși Regina Maria a fost doar soția Regelui. Iar la nivel internațional să mai merg către o femeie puternică, prima femeie premier din Europa Margaret Thatcher. Două femei puternice și curajoase care s-au luat la trântă cu istoria și au câștigat.
Lavinia Șandru: „Elena Lasconi a reprezentat o vulnerabilitate”
Adrian Ursu: Ați pornit în această cursă atacând-o pe Elena Lasconi, lucru surprinzător pentru că ați cerut prezența mai multe femei în politică, ați spus că este un pericol pentru stabilitatea democratică a României. Azi tot pe Elena Lasconi o considerați pericolul cel mai mare sau altcineva din cei 11 candidați credeți că ar putea reprezenta o tulburare gravă în cazul în care ar ajunge președintele României?
Lavinia Șandru: Susțin ca femeile să intre în politică, să se pregătească pentru a intra în politică și să ocupe poziții importante în statul român și la nivel internațional. Am avut și avem femei care ocupă poziții importante în stat și au făcut cinste funcțiilor. Din păcate, da, Elena Lasconi a reprezentat o vulnerabilitate intrând în turul doi. Atunci când te gândești la stabilitate nu te poți îndrepta spre un om care spune azi ceva și mâine altceva, poimâine altceva. A reprezentat intrarea ei în turul doi o posibilă vulnerabilitate, în momentul de față nu aș putea spune că Elena Lasconi mai reprezintă un mare pericol.
Mihai Gâdea: Dar care reprezintă cel mai mare pericol?
Lavinia Șandru: Niciunul dintre ei. Cel puțin pentru mine, niciunul.
Adrian Ursu: Pentru România! Dacă unul dintre ei ar putea reprezenta un pericol pentru stabilitatea democratică a României.
Lavinia Șandru: Pentru România reală cel mai bine ar fi ca eu să fiu în fruntea țării. În rest îi vor cunoaște pe candidați și vor vedea care dintre ei reprezintă cea mai mare vulnerabilitate.
Lavinia Șandru: „Mă tem că se urmărește de fapt crearea unei portițe ca la un moment dat aceste alegeri să poată fi anulate”
Andreea Sava: Vă temeți că vor fi anulate alegerile pentru că sunt bazate pe decizii nelegale sau în eventualitatea că va ajunge cineva în turul doi care nu trebuie să ajungă?
Lavinia Șandru: Există o teamă a mea că se urmărește de fapt crearea unei portițe ca la un moment dat aceste alegeri să poată fi anulate. E grav. Eu până azi nu am aflat de ce au fost anulate alegerile, dacă știam stăteam liniștită. Vis a vis de faptul că nu vom avea reprezentanți în secțiile de votare nici noi, nici independenții, pentru că cineva își dorește ca noi să nu fim parte la procesul electoral. Să nu putem să vedem ce se întâmplă peste zi în secțiile de votare. Oare pe cine am supărat, ce sistem am supărat că noi cei de la PUSL am hotărât să mergem cu un candidat al nostru la aceste alegeri? Potrivit decizie BEC nu avem voie să avem reprezentanți în secțiile de votare? Domnilor de la BEC cu ce v-am supărat? Ar fi trebuit să stăm acasă, nu?
Andreea Sava: V-a contactat cineva? V-a cerut să vă retrageți? Ați avut incidente de acest gen?
Lavinia Șandru: Nu mi-a cerut nimeni să mă retrag. Lumea mă cunoaște, o dată ce intru într-o bătălie merg până la capăt, nu mă opresc la jumătate.
Lavinia Șandru: „Cartelurile de droguri sunt organizații teroriste”
Sabina Preda: Unul dintre trei elevi recunoaște că stupefiantele reprezintă o problemă în școala unde învață. Am văzut că ați venit cu fiul dumneavoastră, care are 8 ani, vârsta consumatorului a scăzut la 10 ani. Ce pârghii are președintele pentru a stopa acest fenomen? Donald Trump a catalogat cartelurile de trafic de droguri drept organizații teroriste, ați merge și dumneavoastră atât de departe?
Lavinia Șandru: Așa este și cartelurile de droguri sunt organizații teroriste. Colegii mei de la PUSL au venit în Parlament cu o lege foarte dură împotriva celor care fac trafic de droguri. Aș merge pe două direcții și credeți-mă, acolo unde intervine președintele se fac minuni. O direcție care să fie pe partea eliminării focarelor de trafic de droguri din școli și aici se lucrează cu mai multe instituții și am să merg direct la ele și cealaltă direcție e cea a acordării de sprijin de specialitate tinerilor dependenți de droguri.
Eu am mers la centrul unui ONG unde au fost tratați 400 de tineri cu povești de viață cutremurătoare. Ei vor să se implice în prevenția consumului de droguri. Prin propriul exemplu pot să arate că se poate și vor arăta că se poate. Noi trebuie să înțelegem că aceste persoane care consumă droguri nu trebuie văzute ca niște infractori, ci ca niște persoane care au nevoie de ajutor.
Pot să scape de această dependență, dar au nevoie de sprijinul societății nu să fie izolați.
Lavinia Șandru: „Ursula von der Leyen nu este cea mai în măsură să se lupte pentru democrația și prosperitatea UE”
„L-am auzit pe Elon Musk spunând că ar fi bine să existe o zonă de comerț liber între SUA și EU și zero taxe, da, ar fi bine. Din păcate, doamna Ursula von der Leyen nu este cea mai în măsură să se lupte pentru democrația și prosperitatea UE până nu rezolvăm problema cu acele contracte cu vaccinurile din pandemie. Când o să transparentizăm acele contracte și o să vedem ce e în spatele acelor benzi negre atunci putem să avem încredere că doamna Ursula von der Leyen e corectă și vrea binele europenilor. Până avem acele benzi negre pe contractele cu vaccinuri să ne ierte, dar nu putem să o credem pe cuvânt.”
Lavinia Șandru: Donald Trump rezolvă problema socială, crează locuri de muncă și termină cu aceste importuri,
Răzvan Dumitrescu: Fac apel la fișa postului președintelui tocmai pentru că trecem printr-o perioadă geopolitică extrem de complicată. La baza deciziei lui Trump stă un raport care cumulează toate nemulțumirile față de politicile diverselor țări, una dintre nemulțumiri era față de politicile comerciale ale UE ca bloc. În situația în care lucrurile evoluează din rău în mai rău și afectează România, președintele Lavinia Șandru ce face, merge pe mâna UE sau ia altă cale?
Lavinia Șandru: Noi suntem parte a UE și avem un parteneriat cu SUA, prin urmare nu putem merge doar cu o parte uitând-o pe cealaltă. Trebuie să mergem împreună. În primul rând, la nivelul UE trebuie să ne impunem poziția și cuvântul de ordine va fi negocierea. Negociem, negociem și iar negociem. La nivelul UE căutăm partener, eu am propus să facem un pol militar și economic cu Polonia. Și după ce reușim să ne consolidăm poziția în UE să ne uităm foarte bine la partenerul nostru strategic, să-l înțelegem în primul rând. Au venit din fel de fel de părți diverse atacuri la adresa lui Donald Trump fără să se gândească de ce a făcut Donald Trump toate aceste lucruri.
Și vin și vă spun că Donald Trump a promis niște lucruri în campania electorală, când promiți oamenilor că faci ceva pentru ei nu ai cum să te dezici pe urmă. Vis a vis de SUA, Donald Trump a propus că reduce deficitul și termină cu acumularea de datorii și rezolvă și problema socială. Avem în SUA acea centură de rugină, acei oameni din zonele în care se așteaptă o nouă reindustrializare așteaptă ca Donald Trump să facă ce a promis să aducă în SUA producția. Asta face Donald Trump rezolvă problema socială, crează locuri de muncă și termină cu aceste importuri, care pot să nu mai existe pentru că există producție la interior.
Mulți au spus au căzut bursele. Păi de ce au căzut bursele? Pentru că investitorii și-au retras banii de pe burse și i-au investit în cele mai bune obligațiuni, sigure obligațiuni de pe planetă, care sunt obligațiunile americane. SUA s-au împrumutat la niște dobânzi mult mai mici și au scăzut dobânzile cu vreo 15%. Gândește altfel Donald Trump.
Mihai Gâdea: Care ar fi poziția României într-o speță ca aceasta, în condițiile în care ați fi președinte.
Lavinia Șandru: În condițiile în care aș fi președinte aș face în așa fel încât parteneriatul cu SUA să fie unul extrem de important dat fiind faptul că eu îl înțeleg pe Donald Trump și aș fi făcut același lucru dacă eram acolo și nu aici, m-aș fi bătut pentru țara mea. Îl înțeleg perfect, putem să colaborăm și să facem în același fel încât și Europa să nu o ia pe o direcție greșită pentru că va pierde. Dacă Europa nu înțelege să fie unită în această perioadă dificilă va pierde și noi ca parte a Europei vom pierde.
Lavinia Șandru: Elena Lasconi are foarte multe fețe
Berta Popescu: Ați atacat-o pe Elena Lasconi spunând că este o „matrioșcă politică”. Explicați-ne de ce susțineți acest lucru, de ce ați spus că Elena Lasconi e mai periculoasă decât Călin Georgescu și că în turul doi la alegerile trecut problema nu a fost Călin Georgescu ci Elena Lasconi? Ce veți face dacă veți ajunge președinte primul lucru pentru a lămuri pe toți românii ce s-a întâmplat anul trecut la prezidențiale?
Lavinia Șandru: I-am spus Elenei Lasconi matrioșcă, o păpușă până la urmă, pentru că are foarte multe fețe. Întâi a spus că atacă și a atacat PNL și PSD. Pe urmă a spus că-l propune pe Marcel Ciolacu premier, apoi pe Ilie Bolojan, pe urmă l-a atacat pe Călin Georgescu pe urmă i-a preluat retorica, s-a gândit că poate să ia niște voturi de acolo. Uneori e progresistă, alteori e suveranistă. Se schimbă de la o zi la alta. Ca o matrioșcă, scoatem o păpușă din altă păpușă, i-am spus Masconi.
Am spus că e posibil ca intrarea ei în turul doi să fi reprezentat o vulnerabilitate în ce privește democrația și decizia de a se anula alegerile. E foarte grav că noi nu știm de ce s-au anulat aceste alegeri. O fi Elena Lasconi o vulnerabilitate? Sau Călin Georgescu? A fost inconsecventă, s-a contrazis, nu are cunoștințe de politică externă și Apărare. Eu nu am siguranța că aceste alegeri din mari vor fi sigure. Că românii din Diaspora nu se vor trezi la jumătatea votului că s-a anulat și să plece acasă.
Mihai Gâdea: Credeți că e posibil?
Lavinia Șandru: Mie mi-e frică pentru că BEC a luat o decizie nelegală. Am atras atenția, am spus că trebuie să se ia urgent măsuri pentru că există un mare pericol să se descopere s-au desfășurat ilegal. Birourile electorale județene ți cele ale secțiilor de votare sunt constituite pe baza unei hotărâri a BEC nelegală. Ce spune legea? Că în aceste birouri întâi sunt cei trei judecători de la instanțe, apoi reprezentantul AEP, apoi reprezentanții partidelor care au propus candidați. Și ce zice BEC în hotărâre? Că după judecători, și reprezentantul AEP, trebuie să fie reprezentanți ai partidelor parlamentare, păi e o diferență. Noi am fost contestație, votul a fost politic, asta e, dar BEC merge înainte cu o hotărâre nelegală.
„Voi fi președintele care se luptă cu abuzurile”
„Eu când voi ajunge la Cotroceni voi face un telefon albastru, un telefon al abuzurilor, ai celor care simt că nu mai pot fi ajutați de nimeni și apelează la președinte pentru că președintele va fi lângă ei. Un telefon, nu să îmi scrie pe mail. Vreau să le răspundă o voce, un om, și să vină chiar președintele și să vorbească cu ei, iar acolo unde este nevoie să meargă președintele să îi ajute. Să terminăm o dată pentru totdeauna cu abuzurile. Voi fi președintele care se luptă cu abuzurile, cum am făcut-o ca jurnalistă o voi face și ca președinte.
Un abuz vis a vis de ce se întâmplă în Diaspora. (...) Un abuz grav de tot, în Diaspora există profesori care predau limba română, ca copiii de acolo să nu își uite limba. Acești profesori sunt plătiți doar pe drepturi de autor și contracte civile? Ei nu au contribuțiile la pensii plătite de statul român. E un mare abuz al statului român. O să mă ocup personal ca președinte să nu mai existe acest abuz.”
„Românii din diaspora vor să se întoarcă acasă”
„Românii din diaspora vor să se întoarcă acasă. Vor să își crească copiii în România. E foarte important că vor să se întoarcă acasă. Pentru că mulți dintre ei au plecat înainte ca România să fie parte UE, au fugit, au stat cum au stat, au fugit fără forme legale, nu și-au văzut copiii ani de zile, și-au întregit familiile cu greu. E bine că vor să se întoarcă acasă, e primul pas spre reîntregirea națiunii
În ultimii zece ani au trimis în țară 46 de miliarde de euro, cu 14,2% mai puțin decât investțiile directe. Și țara ce a făcut pentru ei? Că ei nici măcar buletinele și pașapoartele nu le pot lua de la consulate. Abia după ce am făcut noi presiune publică am aflat că MAI dezbate OUG, acum, după câți ani, după ce un român a câștigat la CJUE dreptul de a avea buletin românesc
Trebuie să avem condiții și în ce privește sistemul de sănătate, de educație, posibilitatea să-și deschidă afaceri. Când voi ajunge la Cotroceni voi face un telefon albastru, un telefon pentru că vreau să le răspundă un om, o voce, și chiar uneori să le răspundă președintele și să îi ajute. În România trebuie să existe condiții ca Diaspora să se poată întoarce acasă”.
Lavinia Șandru a ajuns la Palatul Parlamentului, alături de susținătorii ei, printre care și fiul ei de opt ani. Întrebată dacă are emoții, a recunoscut că da, deoarece au venit foarte mulți colegi să o susțină.
„Când nu ai emoții e grav. Înseamnă că nu-ți pasă și nu e bine. Au venit colegi din toată țara și de departe și le mulțumesc”, a spus ea.
Lavinia Șandru, candidată la alegerile prezidențiale, este prezentă, luni, la dezbaterea „Un președinte în fața națiunii”, în direct de la Palatul Parlamentului.
Lavinia Șandru, o figură cunoscută în politica și în spațiul public românesc, este candidata Partidului Umanist Social Liberal (PUSL) la alegerile prezidențiale din 2025. Cu o carieră diversă, care include activități în domeniile politicii, jurnalismului și artelor, Lavinia Șandru încearcă să câștige încrederea electoratului pe 4 mai.