Lituania a descoperit, între aprilie şi august, 12 tuneluri care duc în Belarus şi erau destinate ca migranţii să le folosească pentru a intra pe teritoriul republicii, ţară membră a Uniunii Europene, a declarat joi ministrul de interne Martynas Katelynas, notează Agerpres.
"Observăm evoluţii îngrijorătoare în domeniul securităţii frontierei", a declarat Katelynas în cadrul unei şedinţe a parlamentului de la Vilnius, potrivit agenţiei de presă locale BNS.
"Ameninţarea reprezentată de migraţia ilegală este în creştere, iar tunelurile săpate pe sub graniţa de stat devin o alternativă ilegală pentru intrarea clandestină în Republica Lituania", a spus el.
Lituania, la fel ca Letonia şi Polonia, a acuzat în repetate rânduri Belarusul că aduce, într-un mod organizat, migranţi din regiuni aflate în criză la frontiera externă a Uniunii Europene.
Guvernul de la Vilnius a reacţionat prin intensificarea măsurilor de protecţie a frontierelor şi prin construirea unui gard la frontieră. Tuneluri au fost descoperite şi la frontierele Letoniei şi Poloniei cu Belarus.
Ca ripostă, poliţia de frontieră lituaniană a elaborat un plan de acţiune, a declarat Katelynas, iar cooperarea cu agenţia UE pentru protecţia frontierelor, Frontex, şi cu organizaţii private a fost consolidată.
În prezent, sunt testate dispozitive radar de penetrare a solului şi se achiziţionează echipamente speciale pentru detectarea cavităţilor subterane, a adăugat ministrul.