Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, estimează că lucrările de refacere de la Planşeul Unirii ar putea fi încheiate în acest an, dacă vremea va fi favorabilă, a transmis acesta, marți, în cadrul unei conferință de presă, potrivit Agerpres.
În prezent, stadiul lucrărilor este devansat cu câteva luni faţă de graficul de execuţie iniţial, a precizat edilul, într-o declaraţie acordată presei, la sediul PMB.
„Dacă vremea va fi bună în cursul acestui an, avem şanse foarte mari ca până la sfârşitul anului să terminăm. Dacă nu, în primăvara următoare, Planşeul Unirii va fi gata”, a susţinut Băluţă.
Potrivit acestuia, în ultimele două etape ale proiectului, nu vor exista restricţii de circulaţie, având în vedere că lucrările se vor desfăşura în interiorul parcului de la Piaţa Unirii.
„Ne aşteptăm în a doua jumătate a anului să ridicăm restricţiile de trafic în zona respectivă, pentru că vom derula întregul şantier într-o zonă în care nu există trafic”, a explicat el.
Primarul Sectorului 4 şi-a exprimat convingerea că toate partidele din coaliţie vor identifica sursele de finanţare necesare, având în vedere importanţa proiectului.
„Am această convingere pentru că nu este o lucrare oarecare. Nu este un stadion, nu este un parc. Este o lucrare de importanţă naţională, întrucât acolo găsim magistrala M2, găsim Dâmboviţa, găsim trafic rutier şi trafic pietonal.
Avem Palatul Parlamentului în faţă şi peste 100.000 de maşini trec zilnic pe acolo. De exemplu, pe sub pasaj trec 60.000. Deasupra sunt peste 100.000. (...) Nu prevăd niciun fel de problemă în legătură cu finanţarea acestei lucrări”, a completat Daniel Băluţă.