Antena 3 CNN Actualitate Locale Mama din Galați, găsită în casă lângă băiețelul ei de trei ani mort și alți doi copii înfometați, a fost reținută pentru crimă

Mama din Galați, găsită în casă lângă băiețelul ei de trei ani mort și alți doi copii înfometați, a fost reținută pentru crimă

Mia Lungu
2 minute de citit Publicat la 11:59 24 Iun 2026 Modificat la 11:59 24 Iun 2026
Perimetru izolat de poliție. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Antena 3 CNN

Mama copilului găsit mort într-un apartament din Galați, în urmă cu două săptămâni, a fost reținută de procurori și este acuzată de omor calificat și rele tratamente aplicate minorului. Femeia, în vârstă de 22 de ani, este suspectată că și-a lăsat copiii fără hrană și fără îngrijirile medicale necesare, iar unul dintre ei și-a pierdut viața din această cauză.

Dosarul este instrumentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, iar procurorii urmează să ceară arestarea preventivă a femeii. În prezent, aceasta este internată sub pază la Spitalul de Psihiatrie din Galați, unde a fost transportată după descoperirea tragediei.

Alarma a fost dată chiar de tatăl copiilor, aflat la muncă în străinătate. Îngrijorat că nu mai reușea să ia legătura cu familia, bărbatul a cerut ajutorul autorităților. Când au ajuns la apartament și au pătruns în locuință, salvatorii au descoperit o scenă cutremurătoare.

În apartament se aflau mama și cei trei copii ai săi. Un băiețel de 3 ani era mort, iar ceilalți doi minori – sora geamănă a acestuia, tot de 3 ani, și un copil de 5 ani – erau într-o stare avansată de deshidratare și înfometare. Cei doi copii au fost preluați de urgență de medici și ulterior plasați în grija Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului.

Potrivit anchetatorilor, cercetările desfășurate după descoperirea cazului au indicat că minorii ar fi fost lipsiți de hrană și de asistență medicală pentru o perioadă de timp. Aceste concluzii au stat la baza acuzațiilor formulate împotriva mamei.

Detalii șocante de la fața locului

Potrivit unor surse citate de Antena 3 CNN, familia nu era cunoscută de vecini, iar pe numele acesteia nu existau sesizări anterioare la Poliție. De asemenea, nu figurau în aplicația destinată cazurilor de violență domestică, nu au existat apeluri la 112 și nici alte reclamații, petiții sau dosare penale care să fi atras atenția autorităților.

Aceleași surse susțin că micuțul găsit mort și sora sa geamănă, ambii în vârstă de 2 ani, fuseseră diagnosticați cu autism, băiatul având o formă mai severă a tulburării. Și cel de-al treilea copil al familiei, un băiat de 5 ani, suferă de autism.

Potrivit surselor citate, copilul de 2 ani decedat a fost găsit întins cu fața în sus pe canapeaua din sufragerie, și existau indicii că moartea acestuia s-ar fi produs cu mai multe zile înainte de intervenția autorităților.

Mama copiilor, în vârstă de 22 de ani, a fost găsită în stare de șoc și nu putea comunica în mod coerent cu polițiștii, existând suspiciuni că aceasta s-ar fi confruntat cu o stare depresivă.

Femeia se afla într-un dormitor, avea asupra sa un cuțit și prezenta răni superficiale pe mâini, care păreau să fi fost autoprovocate. Sursele mai susțin că minorul decedat prezenta semne evidente de malnutriție, iar la o primă examinare nu au fost observate urme vizibile de violență la nivelul capului, corpului sau membrelor.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole