Antena 3 CNN Externe Marco Rubio a fost interogat în Congresul SUA despre sănătatea mintală a lui Donald Trump: "Președintele are un program inuman"

Marco Rubio a fost interogat în Congresul SUA despre sănătatea mintală a lui Donald Trump: "Președintele are un program inuman"

A.I.
2 minute de citit Publicat la 20:31 03 Iun 2026 Modificat la 20:31 03 Iun 2026
Marco Rubio alături de Donald Trump, într-o ședință de guvern la Casa Albă, în luna mai. Foto: Getty Images

Secretarul de stat american Marco Rubio a apărut, miercuri, în fața membrilor Congresului SUA, fiind chestionat insistent în legătură cu capacitățile cognitive ale președintelui Donald Trump, scrie Agerpres, care citează AFP.

El a încercat să tempereze îngrijorările legate de starea mintală a președintelui american, adaugă sursa citată.

"Voi spune doar atât: s-ar putea să nu vă placă politicile sale, s-ar putea să nu vă placă deciziile pe care le-a luat, dar vă asigur că acesta nu este un președinte care doarme sau care suferă de vreo tulburare cognitivă", a declarat Rubio în fața membrilor Comisiei pentru Afaceri Externe a Camerei Reprezentanților.

Însă reprezentantul democrat Ted Lieu a prezentat înregistrări video în care Donald Trump doarme în ședințelor de guvern și a pus sub semnul întrebării capacitățile cognitive ale liderului de ka Casa Albă.

Congresman democrat: "Organizați ședințe în stil nord-coreean pentru a-l linguși pe Trump"

"În loc să organizați ședințe de cabinet în stil nord-coreean, unde toată lumea îl lingușește pe Trump, vă invit să spuneți lucrurilor pe nume: ceva nu este în regulă cu Trump", a insistat acest congresman.

"Nici măcar nu știu cum să răspund la asta, doar pot să vă spun că este absurd și ridicol, și nu-mi vine să cred că suntem într-o ședință a Comisiei pentru Afaceri Externe a Camerei Reprezentanților în acest moment crucial al politicii externe americane", a replicat secretarul de stat, care este și consilierul pentru Securitate Națională al președintelui.

Congresmanul a continuat spunându-i lui Rubio: "Continuați să mințiți".

Secretar de stat american: "Trump nu doarme noaptea și lucrează într-un ritm inuman"

Rubio continuat, la rândul lui, să dea asigurări că Trump "nu doarme, la propriu" și că lucrează zi și noapte, "ore întregi, în fiecare zi, într-un ritm inuman".

Starea de sănătate a președintelui american, care va împlini 80 de ani pe 14 iunie, nu generează același nivel de îngrijorare în rândul opiniei publice cum s-a întâmplat în cazul fostului președinte democrat Joe Biden la sfârșitul mandatului său, când acesta se împiedica frecvent și avea stări de confuzie vizibile în public.

Cu toate acestea, mulți americani se îndoiesc de capacitățile lui Donald Trump.

Într-un sondaj recent Washington Post /ABC News/Ipsos, 59% dintre respondenți au estimat că Trump nu are capacitatea mentală pentru a conduce țara, iar 55% au apreciat că liderul republican nu are nici starea de sănătate fizica necesară.

Medicul lui Trump spune că președintele se află într-o stare "excelentă"

Sean Barbabella, medicul președintelui, a spus că Trump are o stare "excelentă", după controlul medical efectuat săptămâna trecută. 

Președintele a înregistrat rezultate normale la analizele de laborator și a obținut un scor perfect la testul cognitiv, conform documentului citat de Casa Albă. 

"I s-a oferit consiliere preventivă, inclusiv îndrumări privind dieta, recomandarea de a lua o doză mică de aspirină, creșterea activității fizice și continuarea pierderii în greutate", se menționează în document.

Trump însuși a invocat rezultatele "excelente", într-o postare pe Truth Social.

"Tocmai am terminat controlul medical efectuat la 6 luni la Centrul Medical Militar Walter Reed. Totul a ieșit PERFECT", a scris el.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole