Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio a avertizat vineri că "nu va exista pace" în Fâşia Gaza fără dezarmarea grupării islamiste Hamas, relatează AFP, conform Agerpres. "Nu veţi convinge pe nimeni să investească bani în Gaza dacă ar putea crede că va izbucni un alt război în doi sau trei ani", a mai precizat şeful diplomaţiei americane în timpul declaraţiilor făcute la o conferinţă de presă la Washington.
Averitsmentul lui Rubio vine în contextul în care la începutul lunii trecute a fost dezvăluită informaţia potrivit căreia SUA au elaborat un proiect de rezoluţie a Naţiunilor Unite care ar aproba un mandat de doi ani pentru un organism de administrare provizorie a Fâşiei Gaza şi pentru o forţă de stabilizare în enclava palestiniană.
"Dacă Hamas se va afla vreodată în poziţia de a ameninţa sau ataca Israelul, nu va exista pace. Nu veţi convinge pe nimeni să investească bani în Gaza dacă ar putea crede că va izbucni un alt război în doi sau trei ani. De aceea, dezarmarea este atât de importantă", a declarat Rubio într-o conferinţă de presă la Washington.
În plus, şeful diplomaţiei americane a declarat că este încrezător că mai multe ţări vor trimite trupe pentru a participa la forţa de stabilizare menită să consolideze un armistiţiu fragil în Fâşia Gaza.
"Sunt foarte încrezător că ţări acceptabile pentru toate părţile sunt pregătite să se angajeze şi să facă parte din această forţă de stabilizare", a mai spus Marco Rubio.