Antena 3 CNN Externe Marco Rubio: "Hamas a fost de acord, în principiu, cu ce se va întâmpla după război"

Marco Rubio: "Hamas a fost de acord, în principiu, cu ce se va întâmpla după război"

A.E.D.
1 minut de citit Publicat la 16:29 05 Oct 2025 Modificat la 16:31 05 Oct 2025
Marco Rubio, secretarul de stat al SUA. Sursa foto: Hepta

Secretarul de stat american, Marco Rubio, a declarat duminică, într-un interviu, că "au loc întâlniri cu privire la acordul dintre Hamas și Israel – sper că problemele tehnice vor fi rezolvate rapid", a relatat NBC News. Oficialul a mai adăugat că acordul "nu înseamnă sfârșitul războiului, este nevoie de mai multă muncă". 

Marco Rubio a precizat în timpul declaraţiilor de azi, 5 octombrie, făcute într-un interviu acordat emisiunii "Meet the Press" de la NBC News că războiul din Gaza nu s-a încheiat încă, în ciuda faptului că Israelul și Hamas au fost de acord, parțial, cu planul președintelui american Donald Trump pentru Gaza. Fâşia va fi condusă de un guvern tehnocrat, supervizat de liderul de la Casa Albă şi fostul premier al Marii Britanii, Tony Blair.

"Este imposibil să se stabilească un guvern non-Hamas în Fâșia Gaza în termen de trei zile. Sper să văd ostaticii eliberați rapid. Hamas a fost de acord în principiu cu ceea ce se va întâmpla a doua zi după război, vom ști în curând dacă este vorba despre ceva serios", a spus secretarul de stat al SUA, conform sursei citate .

Oficialul a afirmat că își dorește ca ostaticii captivi în Gaza din 2023 să fie eliberați "cât mai curând posibil" și că speră ca detaliile logistice să fie finalizate "foarte repede".

"Vom afla foarte repede dacă Hamas este sau nu serioasă, în funcție de cum vor decurge aceste discuții tehnice legate de aspectele logistice", a spus Marco Rubio, referindu-se la eliberarea ostaticilor din Gaza.

Secretarul de stat al SUA a menționat că, potrivit informațiilor, Hamas a fost de acord, în principiu, cu planul propus privind situația de după încheierea războiului, însă a avertizat că a doua fază a acordului privind ostaticii – cea care presupune dezarmarea și demobilizarea – nu va fi ușoară.

"Va fi foarte dificilă", a subliniat el în cadrul emisiunii "Meet the Press" de la NBC News.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole