Regele Charles al III-lea al Marii Britanii a vorbit de importanţa unităţii în diversitate, joi, în mesajul său anual de Crăciun, în contextul în care comunităţi din întreaga lume se află sub presiunea războaielor şi a tensiunilor, informează Reuters, citat de Agerpres.
„Prin marea diversitate a comunităţilor noastre, putem găsi puterea de a ne asigura că binele triumfă asupra răului”, a spus Charles, monarhul în vârstă de 77 de ani, în al patrulea său mesaj anual televizat de la momentul la care a devenit rege.
„Întâlnind oameni de diferite credinţe, mi se pare extrem de încurajator să aud cât de multe avem în comun, o dorinţă comună de pace şi un respect profund pentru tot ce înseamnă viaţă”, a adăugat el.
Regele Charles a vorbit despre importanţa de a arăta bunătate faţă de oamenii aflaţi pe drum, tema „călătoriei” rezonând într-un moment de intensă îngrijorare publică cu privire la migraţie.
Mesajul său, transmis de la Westminster Abbey, unde au fost încoronaţi monarhii britanici de la William Cuceritorul încoace, vine la sfârşitul unui an marcat de tensiuni în familia regală.
Mesajul tradițional al regelui
Cuvintele regelui au fost urmate de un spectacol susţinut de un cor ucrainean în costume tradiţionale şi de Corul Operei Regale din Londra.
Regele Charles şi-a exprimat frecvent sprijinul pentru Ucraina şi l-a primit pe preşedintele Volodimir Zelenski la Castelul Windsor de trei ori în 2025, cel mai recent în octombrie.
Deşi este obligat prin sistemul constituțional al UK să se ţină departe de lumea politicii, suveranul britanic s-a pronunţat în repetate rânduri cu privire la crizele globale, exprimându-şi îngrijorarea în legătură cu conflictul Israel-Gaza şi declarându-se îndurerat după violenţele comise împotriva comunităţilor evreieşti, printre acestea numărându-se un atac la o sinagogă din nordul Angliei în octombrie şi împuşcăturile din această lună de pe plaja Bondi din Sydney, Australia.
În mesajul său televizat de Crăciun - o tradiţie care datează din 1932 - regele Charles i-a lăudat pe veteranii şi pe lucrătorii sanitari pentru curajul lor în faţa adversităţii, spunând că aceştia i-au oferit speranţă.
Într-un discurs cu multe referiri la povestea biblică a Crăciunului, regele Charles a amintit, de asemenea, vizita sa de stat la Vatican din octombrie, unde el şi papa Leon al XIV-lea s-au rugat împreună în cadrul primei slujbe religioase comune a unui monarh britanic şi a unui pontif catolic de la momentul la care Anglia s-a desprins de Roma, în 1534. Monarhul britanic este guvernatorul suprem al Bisericii Anglicane.
Un an dificil pentru familia regală britanică
La aproape doi ani după ce a dezvăluit că a fost diagnosticat cu cancer, fără a specifica natura acestuia, regele Charles a declarat luna aceasta că tratamentul său va putea fi redus începând cu anul viitor.
Nora sa, Kate, prinţesă de Wales, a anunţat în ianuarie, la scurt timp după ce a încheiat chimioterapia, în septembrie anul trecut, intrarea în remisie a cancerului cu care fusese diagnosticată, dezvăluiri rare pentru familia regală britanică.
Sănătatea nu a fost singura provocare pentru monarhia britanică în ultima vreme. Regele Charles i-a retras fratelui său mai mic, Andrew, titlurile de duce de York şi de prinţ, după o nouă analiză a legăturilor sale cu infractorul sexual Jeffrey Epstein.
Anul acesta a adus, însă, şi un moment rar de reconciliere - fiul cel mic al regelui Charles, prinţul Harry, a avut o întrevedere cu tatăl său, la ceai, în septembrie, prima lor întâlnire în aproape doi ani. Harry, care locuieşte în Statele Unite, a declarat ulterior că speră la o împăcare, adăugând că viaţa este "preţioasă" şi că nu ştie "cât timp mai are tatăl meu".