Antena 3 CNN Politică Ministrul de Finanțe merge azi la ECOFIN, la Bruxelles, să prezinte noile taxe pe care le vor plăti românii de la 1 august

Ministrul de Finanțe merge azi la ECOFIN, la Bruxelles, să prezinte noile taxe pe care le vor plăti românii de la 1 august

Cătălina Mănoiu
3 minute de citit Publicat la 07:34 08 Iul 2025 Modificat la 10:32 08 Iul 2025
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, va prezenta marți, în şedinţa ECOFIN care va începe în jurul prânzului, măsurile luate de Guvern pentru redresarea deficitului bugetar și asumate în Parlament.. FOTO: Hepta

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, va prezenta marți, în şedinţa ECOFIN care va începe în jurul prânzului, măsurile luate de Guvern pentru redresarea deficitului bugetar și asumate în Parlament. Cu accize majorate, un TVA mai mare, suprataxări şi CASS pentru pensiile de peste 3.000 de lei, România trebuie să îi convingă pe membri Comisiei Europene că are un plan solid pentru diminuarea deficitului. 

Ministrul de Finanțe prezintă, astăzi, la Bruxelles, noile taxe pe care le vor plăti românii de la 1 august. Miza este evitarea supendării accesului la fondurile europene. Alexandru Nazare stă față în față cu oficialii Comisiei Europene și ministrii de Finanțe din țările membre ale UE.

România încearcă să îi convingă pe oficialii de la Bruxelles că poate scădea deficitul uriaș de 9,3% din PIB, cel mai mare din UE. CE va verifica la fiecare șase luni finanțele tării.

Premierul și-a pus mandatul pe masa pentru a impune noile taxe.

Guvernul nu a făcut concesii pentru românii de rând, dar a îndulcit taxarea pentru jocuri de noroc, bănci, hoteluri, cafenele și restaurante.

De la 1 august crește TVA de la 19 la 21% și de la 9% la 11%.

În 2026, pensiile și salariile rămân înghețate. Pensionarii care încasează pensii mai mari de 3000 lei vor plăti CASS pentru ce depășește acest prag până în ianuarie 2028.

Guvernul nu a făcut nicio concesie pentru mame. Vor plăti contribuția la sănătate în perioada concediului pentru creșterea copilului.

CASS plătesc de la 1 august șomerii, persoanele care primesc ajutor social sau revoluționarii.

Guvernul anunță concedieri, dar permite angajări de maximum 15% în cazuri "temeinic justificate".

Cresc cu 10% accizele pentru carburanți, alcool și tutun. Crește rovigneta de la 28 euro la 50 e pe an.

Subvenția pentru partide de reduce cu 40%.

Urmează alte două pachete de taxe. Cele 3 pachete trebuie să aducă, în total, 30 de miliarde de lei în plus la bugetul de stat.

Ilie Bolojan, înaintea reuniunii Consiliului ECOFIN: Sper că propunerile din pachetul pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea să fie un semnal

Ilie Bolojan a afirmat, luni seară, la Antena 1, că semnalul dat cu aceste măsuri este unul clar şi că România are ca ţintă reducerea deficitului, prin creşterea de venituri la bugetul de stat, scăderea cheltuielilor pe termen lung, dar şi prioritizarea investiţiilor.

”Pachetele doi şi trei urmează să întregească aceste măsuri. Şi eu sper că aceste propuneri care au fost cuprinse în acest pachet pentru care astăzi Guvernul şi-a asumat răspunderea să fie un semnal, nu sunt neapărat suficiente, pentru că nu poţi din trei măsuri să corectezi asemenea deficite. Dar este un început necesar, obligatoriu”, a precizat premierul Ilie Bolojan.

El a mai declarat că, în situaţia în care agenţiile de rating şi Comisia Europeană nu vor semnaliza că România a început să corecteze aceste deficite, atunci ”este doar o problemă de zile, săptămâni sau maxim o lună, două, până am intrat în această situaţie în care ţara noastră este considerată una în care nu mai merită să investeşti”.

”Deci, fiind în ceasul al 11-lea, am luat decizia să ne asumăm astăzi răspunderea pe acest pachet de reforme fiscale, pentru care nu erau multe variabile. Aici nu e vorba de a lua nişte soluţii foarte diferite, sunt lucruri care trebuiau făcute, dar care e nevoie să fie continuate cu al doilea şi al treilea pachet, care să atace şi celelalte probleme”, a adăugat premierul Ilie Bolojan.

Premierul Ilie Bolojan declara, vineri, după consultările cu reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor, în cadrul Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, că este extrem de important să câştigăm credibilitatea în relaţia cu Comisia Europeană, cu investitorii şi cu finanţatorii noştri iar acest prim pachet de măsuri va fi discutat în şedinţa ECOFIN din 8 iulie.

 

 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole