Premierul Ilie Bolojan a declarat luni la Antena 1 că românii au, „pe bună dreptate”, o încredere redusă în politicieni și le-a cerut „puțină răbdare” până când Guvernul va lua decizii care țin de „o dreptate socială”. Bolojan a subliniat că reforma pensiilor speciale va fi realizată „din respect pentru oamenii care muncesc” și va face parte din al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în timpul discursului său din Parlament, în cadrul ședinței în care Guvernul și-a asumat răspunderea pe primul pachet fiscal. Acest al doilea pachet, pregătit pentru această lună, va fi concentrat pe „echitate, moralitate și eficiență”.
Întrebat de jurnalista Alessandra Stoicescu la Observator Antena 1 când și cum va rezolva problema sinecurilor pe care chiar el le-a semnalat în aparatul de stat, Bolojan a răspuns că românii au "pe bună dreptate" o încredere redusă în politieni șile-a cerut acestora „puțină răbdare".
"Pe bună dreptate, românii au puțină încredere în cei care guvernăm. Eu sunt conștient de acest lucru, pentru că dacă de foarte multe ori, li s-a promis că se va întâmpla ceva și acest lucru nu s-a întâmplat, nu mai au cum să mai aibă încredeere în tine. Dar întotdeauna există un început. Eu nu le cer nici să ne cauționeze, nici să ne acorde încrederea", a declarat Ilie Bolojan într-un interviu la Antena 1.
„Eu le cer puțină răbdare, pentru că nu va dura mult timp și o să se convingă dacă acest guvern, într-adevăr, face tot ceea ce ține de el pentru a corecta lucrurile, pentru a lua și aceste decizii care țin de o dreptate socială sau continuăm lucrurile pe le-am avut, din păcate, de foarte mulți ani, în care am spus lucruri frumoase, în etapa a doua, când aceste lucruri trebuiau să fie realitate, nu s-au mai văzut”, a mai spus Bolojan.
Bolojan a promis că Guvernul va "încerca să facem tot ceea ce este posibil" ca lucrurile la care s-a angajat, inclusiv corectarea acestor nedreptăți, să "devină realitate în perioada imediat-următoare".
"Nu am avut timp"
Premierul a mai spus în cadrul interviului că Guvernul nu a avut timpul necesar pentru a lua măsurile de austeritate "într-o anumită ordine".
"Nu am avut timpul necesar să luăm măsurile într-o anumită ordine, care să înceapă cu corectarea nedreptăților, cu reducerea cheltuielilor, și abia după aceea, dacă aceste măsuri nu dau rezultate, să intervenim și pe creșteri de venituri, pe creșteri de taxe," a spus premierul, care a amintit că marți va avea loc ședința miniștrilor de finanțe din UE (ECOFIN).
"Nu am avut timp, pentru că mâine este un consiliu al miniștrilor de finanțe. Ministrul Nazare a plecat deja în această seară spre Bruxelles, iar unul din punctele de pe ordinea de zi este o evaluare a României cu privire la modul în care țara își respectă angajamentele fiscale, nu pentru că ne-a obligat CE, ci pentru că asta înseamnă o bună guvernare, a opri deficitul și a putea accesa fonduri europene", a mai spus Bolojan în cadrul interviului de la Observator.
Premierul a oferit luni detalii despre al doilea pachet fiscal pe care Guvernul îl pregătește luna aceasta, în cadrul ședinței extraordinare a Parlamentului unde Executivul și-a asumat răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, ce va intra în vigoare de la 1 august. Acest nou pachet va include „măsuri concrete pentru restabilirea bunului-simț în administrația centrală și locală”, inclusiv reforma pensiilor, a spus Bolojan.
"Reforma pensiilor speciale, semn de respect față de oamenii care muncesc"
"În acest sens, după ce în aceste zile acest pachet va trece de procedura parlamentară, pentru că e foarte posibil să avem o moțiune de cenzură, care va trebui să fie dezbătută la sfârșitul acestei săptămâni sau la începutul săptămânii viitoare, energia noastră se va concentra pe absorbția de fonduri europene. Avem o problemă cu absorbția de fonduri pentru ca riscăm din cauza întârzierilor la proiecte, a unei proaste gestionări, (...) riscăm ca până în a doua jumătate a anului viitor să nu ne putem consuma banii europeni”, a mai declarat Bolojan.
Premierul a mai spus că Guvernul are ca obiectiv să consume banii din grantul de aproximativ 14 milioane de euro și să piardă cât mai puțin din împrumurile pe care le are la dispoziție.
Prim-ministrul a precizat că Executivul trebuie să se concentreze pe îndeplinirea jaloanelor pentru accesarea fondurilor europene, și a dat ca exemplu reforma pensiilor speciale, care va fi inclusă în al doilea pachet de măsuri fiscale.
„Una dintre condițiile actuale este tocmai reforma pensiilor speciale. În pachetul al doilea, care urmează să fie implementat la sfârșitul lunii iulie, după ce renegociem cu Comisia Europeană prioritizarea proiectelor finanțate din fonduri europene, această măsură va fi inclusă. Astfel, vom corecta o inechitate socială, recunoscută și de Comisia Europeană. Nu facem acest lucru doar pentru a primi finanțări, ci pentru că este o necesitate și un semn de respect față de oamenii care muncesc în țara noastră”, a mai spus Ilie Bolojan la Antena 1.
Premierul Bolojan a declarat luni în timpul discursului din Parlament că își va da demisia dacă prin pachetul de legi nu se va tăia și din privilegiile politicienilor.
"Se discută în spațiul public se discută că vor avea de suferit doar cei mai amărâți și sinecuriștii nu vor avea nimic de pierdut. Că s-a început cu bursele, nu cu politicienii", a spus Bolojan de la tribuna Parlamentului.