Bogdan Ivan, ministrul Energiei, a declarat, joi, într-un interviu la Antena 3 CNN, că nu a întâlnit directori din companiile de stat care să își dorească să renunțe la o parte din salariile uriașe, în semn de solidaritate cu românii care suportă măsurile fiscale impuse de Guvernului Bolojan. Reacția lui Ivan vine după ce vicepremierul Dragoș Anastasiu a declarat că, după apelul lansat de el ca cei care au salarii foarte mari la stat să renunțe voluntar la o parte din bani, ar exista deja doritori să facă acest lucru.
Ivan a spus că ”Dacă avem o decizie guvernamentală asumată de premier, este evident că o să port această discuție cu directorii din subordine. Dacă ei își scad 20% din salariu, sunt dispus să îmi scad și eu salariul cu 20%. Dar trebuie să vorbesc cu ei”. Ministrul a precizat că atunci când era ministru al Economiei, a cerut grila de salarizare și a aflat că este pe poziția 162 cu salariul său de ministru, în ordinea mărimii sumelor primite.
”M-am întâlnit cu mulți dintre ei de când sunt ministru, nu mi-au spus lucrul ăsta, vă mărturisesc, și cred că e o inițiativă lăudabilă, dacă există cu adevărat aplombul și dorința asta a unor directori. E inadmisibil la companii care sunt pe pierdere, subvenționate de bugetul de stat, care sunt evident neperformante, să crești și indemnizațiile CA-urilor, și ale directorilor. Dar vreau să fim corecți - vreau să ne raportăm la ceea ce arată media bursieră din România - dacă la o cifră de afaceri de 10 mld lei, este o profitabilitate de 2-3 mld lei, în piață se plătește cu un milion de euro un CEO în astfel de companii, hai să ne uităm în același timp și la stat, unde ai nevoie de oameni performanți. Dacă ei vor să facă acest lucru, e lăudabil. Nu sunt neapărat încrezător în această formulă, dar e posibil ca pe o perioadă temporară, și acești oameni să fie interesați. Dar vreau să fim corecți și să nu demonizăm pe unii sau pe alții”, a spus Ivan.
”Sunt unii care merită să plece acasă, pentru că sunt incompetenți, dar acolo unde ai oameni performanți, care au luat companii aflate în pierdere, sau companii strategice pe care poate unii le-ar fi vândut la fier vechi și ar fi construit blocuri pe terenurile lor, trebuie să plătești corect, la prețul pieței pe acei oameni, altfel nu îți vine nimeni bun să îți lucreze pe 1000 de euro, să gestioneze contracte de miliarde de euro cu omologii lor din alte state, și să nu aibă alte tipuri de tentații”, a explicat Ivan..
Întrebat ce spun directorii despre discuțiile care au apărut în spațiul public, despre salarii, reduceri de membri în CA-uri, indemnizații, etc, sunt de acord sau au fost deranjați, ministrul Energiei a răspuns că nu i-a întrebat dacă sunt mulțumiți sau nemulțumiți, ”contează prea puțin dacă cineva e mulțumit sau nemulțumit”. ”Nu am fost într-o situație să fim contondenți unii cu ceilalți. Puteau și să fie nemulțumiți, că exact la fel făceam, interesul statului nu e negociabil”, a mai declarat el.