Antena 3 CNN Actualitate Sănătate Avertismentul ministrului Sănătăţii: Se cere aviz pentru ”amputarea” legii antifumat

Avertismentul ministrului Sănătăţii: Se cere aviz pentru ”amputarea” legii antifumat

de M.Z.    |   

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a avertizat marți seară, pe pagina sa de Facebook, că în Comisia pentru Drepturile Omului, ”se cere aviz miercuri pentru amputarea legii de interdicţie a fumatului în spaţiile publice închise”.

În Comisia pentru Drepturile Omului, se cere aviz pentru amputarea legii de interdicţie a fumatului în spaţiile publice închise. Pentru reamintire, COMISIA DE SANATATE din Senat (!!!), condusă şi atunci şi acum de distinşi membri ai noului Partid Stat Dragnea (PSD) - parte dintre domniile lor chiar distinşi membri ai breslei medicale - au propus modificări care nu înseamnă altceva decât o SCHILODIRE a legii antifumat. Ce s-a mai întâmplat între timp? Senatul a aprobat deja tacit modificarea legii aşa încât FUMATUL AR FI POSIBIL, PRACTIC, ÎN ORICE SPAŢIU ÎNCHIS. Camera Deputaţilor este camera decizională. Nicăieri nu este consacrat în vreo lege sau în Constituţie dreptul de a fuma, dar propunerea de modificare a legii tratează fumatul în spaţiile publice închise exact aşa. Forma actuală a legii antifumat este doar unul dintre punctele care merită şi trebuie apărate de întreaga societate, împotriva intereselor industriei tutunului şi împotriva intereselor unor anumiţi membri ai Parlamentului”, a transmis ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, pe pagina sa de Facebook.

Comisia juridică şi Comisia de sănătate au respins, pe 4 octombrie, amendamentele aduse legii privind fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun, precum şi legii privind prevenirea şi combaterea efectelor consumului de tutun, primul proiect fiind transmis plenului în forma redactată de Guvern.

Legea antifumat a fost modificată în luna iunie de senatori, prin redefinirea spaţiului public închis - acesta fiind încadrat de pereţi de jur împrejur, prin permiterea fumatului în spaţii separate, complet izolate şi inscripţionate. Acestea au fost operate în proiectul de lege privind stabilirea condiţiilor pentru fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun, iniţiat de Guvern.

Sursă: Mediafax
Subiecte în articol: lege antifumat Vlad Voiculescu
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Cutremur, în această dimineață, la graniță cu România!