Antena 3 CNN Politică Miruţă, după vizita lui Zelenski la baza de la Fetești: Dormim liniștiți pentru că, de 4 ani, ucrainienii țin piept agresorului Putin

Miruţă, după vizita lui Zelenski la baza de la Fetești: Dormim liniștiți pentru că, de 4 ani, ucrainienii țin piept agresorului Putin

M.P.
1 minut de citit Publicat la 08:13 13 Mar 2026 Modificat la 08:13 13 Mar 2026
Vizita lui Zelenski la baza de la Fetești. Sursa foto: Radu Miruta / Facebook

Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a declarat, joi seară, după ce a vizitat, alături de Volodimir Zelenski, baza de la Fetești, unde piloții ucraineni se antrenează pe F-16, că acesta este "un semn al cooperării reale dintre România și Ucraina în domeniul securității. Am discutat despre continuarea programelor de pregătire pentru piloții ucraineni și despre consolidarea capacităților de apărare pe flancul estic al NATO". Miruţă a punctat şi că "noi dormim liniștiți in paturile noastre pentru cǎ de patru ani ucrainienii țin piept agresorului Putin".

"Există momente în care înțelegi că forța unei țări nu stă doar în arme, sau în bani. Stă, înainte de toate, în oamenii ei.
Dincolo de discuțiile aplicate pe care le-am avut astăzi cu președintele Volodimir Zelenski despre parteneriatul nostru, despre o fabrica nouă de drone în România, m-am tot gândit la acel „ceva” care face un popor să rămână unit în fața pericolului. Bani, tehnică militară, tehnologie - toate au o valoare limitată dacă în spate nu sunt oameni care cred într-un scop comun.

Astăzi am mers împreună cu președintele Zelenski la Baza 86 Aeriană de la Fetești, acolo unde tineri romani și ucrainieni se antrenează pentru a deveni piloți de avioane F-16. I-am văzut pe viitorii piloți ucrainieni emoționați în discuția cu președintele lor. Era o emoție sinceră, dar și o conștientizare profundă a responsabilității pe care o poartă.

Președintele Zelenski a mulțumit în repetate rânduri pentru sprijinul oferit de România. La rândul meu, i-am mulțumit pentru rezistența poporului ucrainean, care ține agresiunea Rusiei lui Putin departe de granițele noastre. Noi dormim liniștiți in paturile noastre pentru cǎ de patru ani ucrainienii țin piept agresorului Putin", a postat Miruţă pe Facebook.

Ministrul Apărării a descris şi parteneriatul dintre România şi Ucraina:

România și Ucraina sunt parteneri.

"Dar mai mult decât atât, suntem două națiuni care înțeleg ce înseamnă libertatea și ce cost are apărarea ei.

Vizita la Baza 86 Aeriană „Locotenent aviator Gheorghe Mociorniță” de la Borcea, unde am mers împreună cu generalul Gheorghiță Vlad, șeful Statului Major al Apărării, și generalul-locotenent Leonard Baraboi, șeful Statului Major al Forțelor Aeriene, a fost și un semn al cooperării reale dintre România și Ucraina în domeniul securității. Am discutat despre continuarea programelor de pregătire pentru piloții ucraineni și despre consolidarea capacităților de apărare pe flancul estic al NATO.

Dar, cum spuneam, m-am tot gândit astăzi la acel lucru care face un popor să stea unit. Oare ce ne mai unește pe noi, astăzi?".

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole