Antena 3 CNN Politică Modificările la pensiile din pilonul II ajung, din nou, pe masa Guvernului. Se propune un nou procent pentru retragere

Modificările la pensiile din pilonul II ajung, din nou, pe masa Guvernului. Se propune un nou procent pentru retragere

A.O.
4 minute de citit Publicat la 21:08 20 Aug 2025 Modificat la 23:39 20 Aug 2025
Prin acest proiect de lege se stabileşte suma minimă necesară pentru dobândirea unei pensii private. Sursa foto: Guvernul României

Pe ordinea de zi a ședinței de Guvern, care va avea loc joi începând cu ora 11:00, se află și proiectul de lege privind plata pensiilor private. Potrivit surselor Antena 3 CNN, Executivul a pregătit noi modificări la pensiile din Pilonul II. Astfel, beneficiarii vor putea retrage 30% din suma strânsă atunci când împlinesc vârsta de pensionare, iar restul banilor ar urma să fie eșalonați pe o perioadă de opt ani. 

Conform proiectului, plata pensiilor private se va realiza prin intermediul unor fonduri special constituite în acest scop, care vor fi administrate de societăţi specializate, relatează Agerpres. 

Proiectul de act normativ stabileşte reguli privind înfiinţarea şi autorizarea fondurilor de plată a pensiilor private. Un fond de plată a pensiilor private va fi administrat de un furnizor de pensii private, autorizat de ASF.

În privinţa modului de organizare şi funcţionare a sistemului de plată a pensiei private, proiectul de lege propune soluţii aliniate cu practicile curente din alte state membre ale Uniunii Europene, precum şi specificului pieţei de pensii private din România, ţinându-se astfel cont de aspecte precum:

  • delimitarea activităţilor specifice fazei de acumulare şi celei de plată a pensiilor, gradul mare de acoperire a sistemului de pensii administrate privat (Pilonul II avea, în luna februarie 2025, peste 8,3 milioane de participanţi)
  • gradul relativ redus de conştientizare cu privire la deţinerea calităţii de participant în Pilonul II, valoarea medie a conturilor individuale de pensii, importanţa existenţei unei opţiuni care să garanteze membrului fondului de plată că va beneficia de rambursarea integrală a fondurilor acumulate în contul său de pensie, etc.

Astfel, pentru a contrabalansa gradul redus de conştientizare existent în rândul populaţiei cu privire la deţinerea calităţii de participant în Pilonul II de pensii, în etapa premergătoare îndeplinirii condiţiilor de pensionare pentru limită de vârstă sunt instituite obligaţii de informare în sarcina administratorilor de fonduri de pensii.

Suma minimă necesară pentru pensia privată

Totodată, prin acest proiect de lege se stabileşte suma minimă necesară pentru dobândirea unei pensii private, respectiv pentru transferul activului personal al participantului către un fond de plată, valoarea acesteia fiind de 12 ori valoarea indemnizaţiei sociale stabilite pentru pensionarii din sistemul public de pensii.

„Valoarea activului personal care se situează sub pragul menţionat este plătită direct de către administrator către participant, sub formă de plată unică sau plăţi eşalonate pe maximum 5 ani, în baza cererii formulate de acesta din urmă”, se arată în expunerea de motive a actului normativ.

Aceasta ar reprezenta singura excepție pregătită de Guvern. Cei care depășesc această sumă nu ar putea să retragă decât 30% din bani, iar restul îi vor primi eșalonat, potrivit surselor Antena 3 CNN. 

Guvernul prorogă intrarea în vigoare a noii roviniete

Tot în şedinţa de joi, Guvernul ar urma să aprobe şi un proiect de ordonanţă referitor la prorogarea unor termene prevăzute de Legea 226/2023 privind aplicarea unor tarife rutiere pe reţeaua de drumuri naţionale din România.

Termenele prevăzute în Legea nr. 226/2023 referitoare la intrarea în vigoare a noii roviniete, a tarifului TollRo şi a noului sistem SETRE România (STRR), precum şi cele aferente abrogării reglementării actuale privind rovinieta (OG nr. 15/2002) urmează să fie prorogate până la data de 1 iulie 2026.

Guvernul va aproba o plată de 33 de mii de dolari către Fondul voluntar al NATO

Printr-o hotărâre va fi aprobată plata contribuţiei voluntare a României către Fondul voluntar al NATO privind Pachetul de Asistenţă Cuprinzătoare pentru Ucraina (NATO - Ukraine Comprehensive Assistance Package Trust Fund).

„Se aprobă plata contribuţiei voluntare a României, în cuantum de 33.025 USD, către Fondul voluntar privind Pachetul de Asistenţă Cuprinzătoare pentru Ucraina (NATO - Ukraine Comprehensive Assistance Package Trust Fund), fond voluntar al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord, prin redirecţionarea sumei rămase nealocate aferente contribuţiei României la Fondul voluntar al NATO pentru susţinerea Armatei Naţionale Afgane (Afghan National Army Trust Fund - ANA TF)”, se arată în proiectul de hotărâre.

De la 15 septembrie 2025 vor fi eliberate pașapoarte simple temporare

Executivul ar urma să aprobe şi un proiect de hotărâre pentru modificarea şi completarea HG nr. 556/2006 privind stabilirea datei de la care se eliberează paşapoarte simple temporare, precum şi a formei şi conţinutului acestora, precum şi pentru modificarea HG nr. 557/2006 privind stabilirea datei de la care se pun în circulaţie paşapoartele electronice, precum şi a formei şi conţinutului acestora.

„Proiectul conţine dispoziţii ce au în vedere următoarele aspecte: reglementarea eliberării de către serviciile publice comunitare de paşapoarte, începând cu data de 15 septembrie 2025, a paşapoartelor simple temporare având integrat un element criptografic, sub forma unui cod QR semnat digital de Direcţia Generală de Paşapoarte, verificabil prin citire optică; introducerea unei prevederi exprese care stabileşte faptul că paşapoartele simple temporare eliberate de serviciile publice comunitare de paşapoarte în baza cererilor depuse anterior datei de 15 septembrie 2025 rămân supuse regimului juridic în vigoare la data depunerii cererilor şi îşi păstrează valabilitatea până la data înscrisă în cuprinsul documentelor de călătorie sau până la momentul preschimbării acestora”, se menţionează în nota de fundamentare.

Printr-o altă hotărâre, Guvernul ar urma să aprobe deschiderea punctului de trecere a frontierei de stat şi a punctului vamal de frontieră pe Aeroportul Tuzla.

„Având în vedere solicitarea Societăţii Regional Air Services S.R.L., precum şi importanţa existenţei unui aeroport deschis traficului internaţional care să permită operarea în condiţii optime, din punct de vedere al siguranţei şi al eficienţei, a aeronavelor care desfăşoară activităţi de zbor pentru deservirea unor obiective strategice pentru economia naţională, situate în afara apelor teritoriale ale României din Marea Neagră, a fost elaborat proiectul de hotărâre a Guvernului pentru aprobarea deschiderii unui punct de trecere a frontierei de stat şi a unui punct vamal de frontieră pe Aeroportul Tuzla”, conform notei de fundamentare.

Guvernul va aproba şi suplimentarea bugetului Secretariatului General al Guvernului pentru Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Executivului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2025.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole