Antena 3 CNN Externe Motivul pentru care un bărbat a ales să nu execute arestul acasă alături de soție, ci în închisoare

Motivul pentru care un bărbat a ales să nu execute arestul acasă alături de soție, ci în închisoare

Un bărbat a ales să își execute pedeapsa de arest la domiciliu, în închisoare. Acesta nu a vrut să stea în aceeași casă cu soția,

de Ioana Mircea    |   

"Mai bine la închisoare decât în ​​acea casă", este declarația unui italian în vârstă de 41 de ani, care a primit sentința de arest la domiciliu, Acesta a făcut o solicitare disperată către judecătorii Tribunalului din Torino în decursul acestei luni, cu speranța că își va executa pedeapsa în închisoare.

Se pare că bărbatul a recurs la acest gest  depusă de italianul în vârstă de 41 de ani pentru că soția sa i-a mărturisit că se întâlnește cu un alt bărbat. Pentru italianul de 41 de ani, acest lucru a fost insuportabil, așa că a decis ca mai bine să stea în pușcărie decât alături de soția sa în pat știind că ea mai are pe altcineva în același timp.

Citește și: Un medic s-a dat preşedintele Italiei şi a aranjat un interviu de angajare

Bărbatul a fost acuzat pentru mai multe furturi, unele dintre ele fiind din provincia Bergamo, de altfel de unde este și originar. Din fericire pentru bărbat, Tribunalul din Torino i-a acceptat cererea, iar instanța i-a trimis pe carabinieri la domiciliu să îl ia pe acesta și să îl transporte la penitenciarul Ivrea, din care se presupune că va fi eliberat vara viitoare, potrivit torinotoday.ro.

Subiecte în articol: Torino
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Incendiu puternic într-o parcare plină cu TIR-uri, la Timişoara!