Motorina s-a scumpit cu 36 de bani în majoritatea staţiilor din ţară, aşa cum era de aşteptat după ce a expirat reducerea accizei. De asemenea, Guvernul n-a mai prelungit nici plafonarea adaosului comercial. Astfel, joi, 2 iulie, un litru de motorină standard costă, în general, 9,54 lei, iar la unele companii chiar 9,6 lei/litru. În Bucureşti, de exemplu, mai sunt staţii care vând carburantul diesel standard şi cu 9,24 lei pe litru. Benzina şi-a păstrat preţul de miercuri, costă în continuare 8,62 lei/litru. Un litru de GPL ajunge, în medie, la 4,5 lei pe litru, notează Peco Online.
Reamintim că, de miercuri, 1 iulie, plafonarea adaosului la combustibil a expirat, iar Guvernul demis nu mai poate prelungi această măsură. Este doar una dintre problemele cu care se confruntă Guvernul demis. Ilie Bolojan nu poate lua măsuri și vrea să apeleze la aceste sesiuni extraordinare ale Parlamentului pentru proiectele vitale.
De la 1 iulie a expirat, deci, această plafonare a adaosului comercial pentru combustibil și reducerea accizei cu 0,30 lei pentru motorină.
AEI: Preţul motorinei este cu 1 leu peste estimarea bazată pe costurile reale de producție
Asociaţia Energia Inteligentă a realizat o analiză a preţurilor de la pompă în contextul în care, în România, de la 1 iulie, au expirat plafonarea adaosului comercial la carburanţi şi reducerea accizei la motorină.
"Motorina comercializată cu 9,54–9,60 lei/l este cu aproximativ 1,02 lei peste estimarea bazată pe costurile reale de producție și cu aproximativ 59 de bani peste scenariul construit pe costurile de aprovizionare de acum 30 de zile. Rezultatul este evident: piața motorinei reacționează mult mai agresiv la evoluțiile externe decât piața benzinei", a transmis AEI.