Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, urmează să se întâlnească cu Trump miercurea viitoare, la Washington. Ceidoi lideri urmează să discute despre cum vor acționa în problema Iranului după negocierile purtate indirect, în Oman, de emisarii lui Trump și șeful diplomației iraniene, relatează Reuters, citat de Agerpres.
Oficiali iranieni şi americani au purtat, vineri, discuţii indirecte pe tema unui posibil nou acord nuclear, în capitala Omanului, Muscat. Ambele părţi au declarat că se aşteaptă ca în curând să aibă loc noi discuţii.
Un diplomat regional, informat de regimul de la Teheran cu privire la discuţii, a declarat pentru Reuters că Iranul a insistat asupra „dreptului său de a îmbogăţi uraniu” în timpul negocierilor cu SUA şi că nu au fost aduse în discuţie capacităţile de rachete ale Teheranului.
Oficiali iranieni au exclus să pună în discuţie rachetele Iranului - care deţine unul dintre cele mai mari arsenale de acest gen din Orientul Mijlociu - şi au declarat că regimul doreşte recunoaşterea dreptului său de a îmbogăţi uraniu.
„Prim-ministrul consideră că orice negocieri trebuie să includă limitarea rachetelor balistice şi încetarea sprijinului pentru axa iraniană”, a transmis cancelaria prim-ministrului israelian.