Nicki Minaj a anunţat miercuri, pe X, că a luat „cardul de aur” al preşedintelui Trump în materie de imigraţie şi că este pe cale să obţină cetăţenia americană. Postarea a fost făcută la doar câteva ore după ce cântăreaţa rap a apărut alături de Trump în cadrul unui summit pentru promovarea noii sale iniţiative, „Trump Accounts”. "Cardul de aur" al lui Trump este o cale de lux către obţinerea rapidă a cetăţeniei americane, care, potrivit unor surse, necesită „o donaţie de 1 milion de dolari la finalizarea verificării persoanei, ca dovadă că aceasta va aduce beneficii substanţiale Statelor Unite". "Probabil că sunt cea mai mare admiratoare a preşedintelui şi asta nu se va schimba", a afirmat Nicki Minaj, notează News.ro.
Minaj a postat, miercuri, pe X, controversatul „Gold Card” al preşedintelui Donald Trump. Cardul este o cale de lux către obţinerea rapidă a cetăţeniei americane, care, potrivit unor surse, necesită „o donaţie de 1 milion de dolari la finalizarea verificării persoanei, ca dovadă că aceasta va aduce beneficii substanţiale Statelor Unite. De asemenea, persoana ar putea să plătească taxe suplimentare mici Departamentului de Stat al SUA, în funcţie de circumstanţele sale”. Pentru a aplica, solicitantul trebuie mai întâi să „plătească o taxă de procesare DHS nerambursabilă de 15.000 de dolari”, conform site-ului web Trump Gold Card.
Minaj a publicat pe Twitter noul card de aur, cu legenda „Welp”. Ulterior, ea a clarificat pentru cei care au perceput cardul ca semn al rezidenţei sale. „Finalizăm documentele de cetăţenie chiar în acest moment, conform dorinţei minunatului, amabilului şi fermecătorului meu preşedinte”, a spus cântăreaţa „Starship”. „Cardul de aur Trump gratuit”.
Nicki Minaj s-a mutat în SUA din Trinidad şi Tobago
Înainte de a obţine cardul de aur, Minaj era rezidentă permanentă legală, care s-a mutat în SUA din Trinidad şi Tobago când era copil. În ciuda faptului că este una dintre artistele cu cele mai mari venituri din muzică, ea a dezvăluit în 2024 că nu este cetăţeană americană.
Postarea a apărut la doar câteva ore după ce Minaj a apărut alături de Trump în cadrul unui summit pentru promovarea noii sale iniţiative, „Trump Accounts”. Programul este conceput pentru a crea conturi de investiţii cu avantaje fiscale pentru cetăţenii americani cu vârsta sub 18 ani.
Contribuţiile sale ar putea însemna investiţii între 150.000 şi 300.000 de dolari pentru fanii săi, pentru a-i ajuta să creeze conturi „Barbz” pentru copii, a relatat The New York Post.
"Probabil că sunt cea mai mare admiratoare a preşedintelui şi asta nu se va schimba... Nu îi vom lăsa să scape cu intimidările şi campaniile de denigrare... Are multă forţă în spate şi Dumnezeu îl protejează", a spus Minaj la eveniment.