Antena 3 CNN Politică Nicolae Ciucă, anunţul momentului despre candidatura la prezidenţiale

Nicolae Ciucă, anunţul momentului despre candidatura la prezidenţiale

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a vorbit vineri, la Slatina, despre candidatura sa la alegerile prezidenţiale.

de Redacția Antena 3 CNN    |   

Nicolae Ciucă a declarat vineri, la Slatina, că nu s-a luat o decizie la nivel de partid cu privire la candidatura sa la prezidenţiale, el subliniind însă că nu se dă înapoi de la nicio responsabilitate.

"Când va veni vremea, vom vorbi despre toate. Dumneavoastră, celor de la Olt, ca şi celor de la Dolj, le pot spune că în momentul de faţă PNL, cu toţi oamenii care sunt aici, PNL are cea mai valoroasă resursă umană, are capacitatea, are potenţialul (...), poate să îşi asume abordarea şi câştigarea alegerilor în 2024, pornind inclusiv de la premisa rezultatelor din ciclul electoral trecut. Ca atare, nu poţi să ceri unui partid să vină să câştige alegerile şi preşedintele partidului să se dea la o parte.

Doar că la acest moment nu s-a stabilit nimic, pentru că o astfel de decizie se ia în forurile partidului, există o decizie la nivel de partid şi atunci o vom anunţa. Dar, cu certitudine, nu ne dăm înapoi de la nicio responsabilitate", a spus Nicolae Ciucă, fiind întrebat despre posibilitatea unei candidaturi a sa la Preşedinţia României.

Nicolae Ciucă a participat, vineri, la întâlnirea Ligii Aleşilor Locali PNL din regiunea Sud-Vest Oltenia de la Slatina şi a susţinut o conferinţă de presă.

Citeşte şi: Nicolae Ciucă: "E o coaliție de guvernare, nu stă nimeni cu nimeni în cameră, cu atât mai puțin în pat"

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Ucigașul interlopului Emi Pian, condamnat definitiv la 10 ani de închisoare