Antena 3 CNN Politică Nicușor Dan a promulgat legea care continuă gratuitatea vaccinului anti-HPV și screening-urilor pentru cancerul de col uterin

Nicușor Dan a promulgat legea care continuă gratuitatea vaccinului anti-HPV și screening-urilor pentru cancerul de col uterin

A.O.
1 minut de citit Publicat la 12:48 17 Ian 2026 Modificat la 12:48 17 Ian 2026
Infecția cu HPV este cea mai frecventă infecție virală a aparatului reproducător. Foto: Getty Images

Preşedintele Nicuşor Dan a anunțat, sâmbătă, că a promulgat Legea de adoptare a unei ordonanţe a Guvernului care asigură continuitatea accesului gratuit la vaccinarea anti-HPV, pentru fetele şi băieţii cu vârsta cuprinsă între 11 şi 26 de ani, şi la servicii medicale gratuite periodice de testare pentru cancerul de col uterin. Șeful statului le-a încurajat pe toate femeile să acceseze aceste servicii medicale gratuite. 

„Acest tip de cancer, care afectează grav viaţa mult prea multor femei, este cauzat, în aproape toate cazurile, de infecţia cu HPV”, a scris șeful statului pe Facebook.

Potrivit acestuia, screeningul şi controalele medicale periodice reprezintă principala modalitate de prevenţie şi, de aceea, accesul cât mai larg la acest tip de analize, compensate de la buget, trebuie să rămână un obiectiv important al oricărei politici de sănătate.

„Încurajez toate femeile să profite de aceste servicii medicale gratuite şi să includă testarea periodică în grija pentru propria sănătate. Un control la timp poate face diferenţa dintre boală şi viaţă”, a mai spus Nicuşor Dan. 

Vaccinurile împotriva virusului papiloma uman (HPV) reduc drastic riscul de cancer de col uterin, în special dacă sunt administrate la o vârstă fragedă, au concluzionat mai multe studii. Mai mult, incidența cancerului de col uterin scade cu 80% în cazul femeilor care au fost vaccinate la vârsta de 16 ani sau mai devreme. 

Infecția cu HPV este cea mai frecventă infecție virală a aparatului reproducător. Majoritatea femeilor și bărbaților activi sexual vor fi infectați la un moment dat în viață, chiar în mod repetat. Mai mult de 90% dintre persoanele infectate elimină în cele din urmă infecția. 

Infecția cu o tulpină HPV cu risc înalt poate duce la modificări ale celulelor de la nivelul cervixului, modificări anormale care poartă numele de leziuni precanceroase (popular denumite "răni pe col") și ulterior, în evoluție, leziuni maligne ale colului uterin. Dacă nu sunt tratate, aceste leziuni premaligne pot evolua către cancer. Este nevoie de 15 până la 20 de ani pentru apariția unui cancer de col uterin din momentul infecției.

Cancerul de col uterin este unul dintre cele două tipuri de cancere care pot fi prevenite în prezent prin vaccinare, dar care însă continuă să afecteze mii de femei în România în fiecare an.

 

 

 

 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole