Antena 3 CNN Politică Nicuşor Dan a trimis la reexaminare modificarea Codului Rutier care elimină examenul teoretic pentru permisele A și B

Nicuşor Dan a trimis la reexaminare modificarea Codului Rutier care elimină examenul teoretic pentru permisele A și B

Andrei Paraschiv
2 minute de citit Publicat la 16:15 10 Iul 2025 Modificat la 18:15 10 Iul 2025
Şeful statului a trimis spre reexaminare textul pentru a fi concordat cu cadrul european. Foto: Getty Images

Preşedintele Nicuşor Dan a trimis joi spre reexaminare Legea pentru completarea Ordonanţei de urgenţă nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Potrivit formei iniţiatorilor, respinsă de Senat, persoanele care deţin permis de conducere categoria B1 obţinut la vârsta de 16 ani sau 17 ani pot obţine permisul pentru categoria B fără a susţine proba teoretică, fiind necesar doar să promoveze proba practică şi să respecte celelalte condiţii legale. De asemenea, persoanele care au obţinut permisul de conducere pentru categoria A1 şi vor şă obţină şi A2 sau A, sunt exceptate de la susţinerea probei teoretice, fiind necesară doar promovarea probei practice şi îndeplinirea celorlalte condiţii prevăzute de lege, scrie Agerpres.

El arată că Parlamentul i-a transmis legea, în vederea promulgării, pe 21 iunie.

În procedura parlamentară din Camera Deputaţilor, Cameră decizională, a fost adoptat un amendament propus de Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Potrivit acestuia, persoanele care deţin permis categoria B la data intrării în vigoare a legii şi fac dovada că au absolvit cursuri teoretice şi practice pentru categoria A pot obţine categoria A sau A2 fără susţinerea probei teoretice, fiind necesare promovarea probei practice şi îndeplinirea celorlalte condiţii prevăzute de lege.

Şeful statului a trimis spre reexaminare textul pentru a fi concordat cu cadrul european, în sensul instituirii condiţiei ca solicitantul să aibă cel puţin doi ani de experienţă în conducerea unei motociclete din categoria A1 (pentru obţinerea permisului din categoria A2 sau A), respectiv din categoria A2 (pentru obţinerea permisului din categoria A), indiferent de vârstă.

De asemenea, preşedintele Nicuşor Dan spune că, în condiţiile unor diferenţe între conţinutul probelor teoretice pentru categoriile B, respectiv A sau A2, este necesară reexaminarea normei, deoarece cadrul european nu permite o astfel de derogare.

El apreciază că intervenţiile legislative trebuie să fie corelate şi cu celelalte dispoziţii legale în vigoare, pentru respectarea standardelor de calitate a legii. Astfel, şeful statului precizează că, potrivit art. 23 alin. (9) din O.U.G. nr. 195/2002, "examenul pentru obţinerea permisului de conducere constă în susţinerea unei probe teoretice de verificare a cunoştinţelor şi a unei probe practice de verificare a aptitudinilor şi comportamentului, corespunzător categoriei de permis solicitat. Proba practică pentru categoria AM constă numai în verificarea aptitudinilor în poligoane special amenajate. Condiţiile de obţinere a permisului de conducere se stabilesc prin regulament".

"Având în vedere competenţa legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicităm reexaminarea Legii pentru completarea Ordonanţei de urgenţă nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice", conchide şeful statului.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole