Antena 3 CNN › Politică › Nicușor Dan, după sabotajul coordonat de Rusia la fabrica de arme Carfil: Încalcă grav suveranitatea

Nicușor Dan, după sabotajul coordonat de Rusia la fabrica de arme Carfil: Încalcă grav suveranitatea

G.M.
4 minute de citit Publicat la 11:05 27 Oct 2026 Modificat la 11:28 27 Oct 2026
Președintele Nicușor Dan a condamnat marți orice implicare a Federației Ruse în acte de sabotaj pe teritoriul României. Foto: Hepta

Președintele Nicușor Dan a condamnat marți orice implicare a Federației Ruse în acte de sabotaj pe teritoriul României, reacția sa venind după ancheta privind incendiul provocat de la fabrica de arme Carfil. "Astfel de acțiuni sunt inacceptabile și reprezintă o încălcare gravă a suveranității și securității țării noastre. Nicio entitate străină nu are dreptul să acționeze în acest mod pe teritoriul României sau al altor state europene", a transmis Președintele. La rândul său, premierul Luca Niculescu a transmis: "Nu vom fi descurajați în angajamentul nostru de a asigura securitatea cetățenilor români și a României".

"De ani de zile, Rusia folosește un arsenal divers de mijloace pentru a slăbi democrațiile europene. Tentativele de influențare a proceselor electorale, campaniile de dezinformare, războiul informațional, atacurile cibernetice și actele de sabotaj sunt toate parte a războiului hibrid desfășurat de Rusia împotriva Europei. În ultimele săptămâni, Federația Rusă a trecut la un alt nivel de escaladare și provocare împotriva transportului maritim civil în Marea Neagră.

Să fie clar, toate acestea nu sunt incidente izolate, fără legătură între ele, ci fac parte dintr-o campanie premeditată și coordonată, cu scopul de provoca diviziuni în societățile noastre, de a descuraja angajamentul statelor europene pentru propria securitate și pentru apărarea comună.

Nu trebuie sǎ ne amăgim în privința naturii acestei amenințări. Războiul hibrid este purtat de ani de zile, sub forme diferite, cu aceeași miză de a slăbi din interior statele europene și solidaritatea dintre ele.

Intensificarea acestor acțiuni impune o vigilență sporită și o evaluare permanentă a riscurilor," a transmis Nicușor Dan, pe X.

Potrivit Președintelui, statul român va acționa cu hotărâre pentru a preveni asemenea incidente, pentru a-i identifica pe cei implicați și pentru a proteja cetățenii și infrastructurile critice ale țării.

Nicușor Dan a adpugat că România va continua să lucreze îndeaproape cu aliații din NATO și cu partenerii din Uniunea Europeană.

"Salut eficiența tuturor profesioniștilor din cadrul SRI, MAI, DIICOT și DGIA care au acționat pentru a-i identifica atât pe cei care au provocat incendiul de pe platforma industrială Carfil, cât și pe adevărații responsabili din spatele acestui act provocator. Este esențial ca instituțiile statului român să  identifice astfel de atacuri și, pe cât posibil, să le prevină.

Investigațiile asupra sabotajului de la Carfil dovedesc din nou cât de frecvent au ajuns să fie folosite rețelele sociale de către entități ostile pentru atragerea unor persoane cu scopul de a le manipula, mergând până la a le implica în acțiuni ilegale. Oamenii trebuie să fie conștienți de aceste pericole și să trateze cu toată atenția ceea ce se vehiculează în spațiul online", a mai transmis Nicușor Dan.

"Le mulțumesc tuturor partenerilor externi pentru colaborarea cu structurile românești. Răspunsul nostru trebuie să fie unul comun, coordonat și credibil, bazat pe solidaritate și capacitatea de a acționa împreună", a conchis Nicușor Dan.

O reacție a venit marți, la Chișinău, și din partea premierului Luca Niculescu: "România acționează cu toată fermitatea pentru destructurarea acțiunilor de sabotaj asupra obiectivelor naționale. În baza informațiilor SRI și DIICOT, a fost destructurată o rețea de sabotare a industriei de apărare care acționa cu implicarea Federației Ruse. Consider că astfel de atacuri sunt inacceptabile. Nu vom fi descurajați în angajamentul nostru de a asigura securitatea cetățenilor români și a României. Felicit autoritățile române implicate!".

Securitatea va fi întărită la toate unităţile militare după informațiile că  o celulă de sabotaj coordonată de Moscova a provocat incendiul de la fabrica de armament din Braşov. Suspecţii sunt doi bărbaţi din Belarus şi un ucrainean. Acestia au fost prinsi in Germania si Polonia, acolo unde pregăteau noi acţiuni de sabotaj.

Antena 3 CNN a obținut imagini exclusive din fabrica de armament, care s-a făcut scrum. Camerele de supraveghere au surprins momentul în care au acționat trei bărbați, doi cetățeni bieloruși și un cetățean ucrainean. Aceştia au fost filmaţi în curtea fabricii, dar şi în momentul în care urcă pe clădirea care a luat foc. Au pus focul lângă zidul fabricii şi au sperat că flăcările vor provoca o explozie puternică.

Serviciul Român de Informații și DIICOT au destructurat o rețea de mercenari responsabilă pentru incendiul devastator provocat lângă fabrica de armament şi drone din Brașov. Trei indivizi doi bieloruși și un ucrainean au fost trimiși special la noi în țară pentru a executa acte de diversiune împotriva industriei naționale de apărare.

După atacul de la Brașov, suspecții au fugit din România, însă au fost prinși în Germania și Polonia, unde pregăteau noi sabotaje strategice pe continent. Ministerul de Interne a transmis că au fost intensificate dispozitivele de securitate şi patrulare în apropierea infrastructurilor critice, a platformelor industriale cu profil de apărare, a căilor majore de transport şi a marilor depozite logistice. 

 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole