Autorităţile au anunţat, miercuri, că au instalat panouri cu numărul unic de urgență 112 pe A1, prin care, practic, le transmit şoferilor să apeleze la Urgenţe de pe telefonul lor, în caz de nevoie. Telefoanele vechi fixe, de pe marginea drumului, au fost scoase din uz, "după ce multe au fost vandalizate și au devenit depășite din punct de vedere tehnologic".
CNAIR a precizat că au fost depăşite vremurile în care se mai montau puncte fixe SOS pe marginea autostrăzilor.
"Pe A1 montăm panouri cu numărul unic de urgență 112. Vechile telefoane de urgență au fost scoase din uz, după ce multe au fost vandalizate și au devenit depășite din punct de vedere tehnologic.
Astăzi, pe autostrăzile noi nu se mai montează astfel de puncte fixe SOS, apelarea serviciilor de urgență făcându-se direct de pe telefonul mobil", a transmis CNAIR.
Șoferii ar putea circula în 2026 pe 397 km de autostradă
Lucrările la Autostrada Moldovei (A7) avansează pe sectorul dintre Adjud și Bacău, unde stadiul fizic a depășit 95% pe unul dintre loturi, a anunțat sâmbătă directorul general al CNAIR, Cristian Pistol. Potrivit acestuia, obiectivul este ca până la sfârșitul anului să se poată circula pe 397 de kilometri de autostradă între București și Pașcani.
Finanțarea pentru construcția acestor loturi (parte din A7 Focșani - Bacău) este asigurată prin PNRR. Obiectivul este ca anul acesta să se poată circula pe 397 km de autostradă de la București la Pașcani.