Antena 3 CNN Actualitate Autostrada Moldovei A7 avansează: Șoferii ar putea circula în 2026 pe 397 km de autostradă între București și Pașcani, anunță CNAIR

Autostrada Moldovei A7 avansează: Șoferii ar putea circula în 2026 pe 397 km de autostradă între București și Pașcani, anunță CNAIR

George Forcoş
1 minut de citit Publicat la 12:27 11 Iul 2026 Modificat la 12:27 11 Iul 2026
autostrada
Stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la peste 95% pe sectorul dintre Adjud și Răcăciuni al lotului 2. FOTO: Asociația Pro Infrastructura/Facebook

Lucrările la Autostrada Moldovei (A7) avansează pe sectorul dintre Adjud și Bacău, unde stadiul fizic a depășit 95% pe unul dintre loturi, a anunțat sâmbătă directorul general al CNAIR, Cristian Pistol. Potrivit acestuia, obiectivul este ca până la sfârșitul anului să se poată circula pe 397 de kilometri de autostradă între București și Pașcani.

"Autostrada Moldovei (A7): evoluție bună a lucrărilor la pasajul peste calea ferată de la Cleja, județul Bacău (km 83+548), în lungime de 1.215 m! În această etapă se montează grinzi, se lucrează la betonarea rigolelor și la turnarea plăcii de suprabetonare pe mai multe deschideri. 

În paralel, între Adjud și Răcăciuni se finalizează șanțurile de scurgere a apelor pluviale, parcările și se montează gardurile de protecție. Pe toți cei 47 km ai șantierului, între Adjud și Bacău, antreprenorul român (UMB Spedition) este mobilizat cu 1.900 de muncitori și 400 de utilaje". 

El a precizat că stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la peste 95% pe sectorul dintre Adjud și Răcăciuni al lotului 2 și la aproximativ 80% pe lotul 3 (Răcăciuni - Bacău). Construcția loturilor 2 (Domnești Târg - Răcăciuni), în lungime de 38,78 km, și 3 (Răcăciuni – Bacău), în lungime de 21,52 km, are o valoare însumată de 4,18 miliarde lei (fără TVA). 

Finanțarea pentru construcția acestor loturi (parte din A7 Focșani - Bacău) este asigurată prin PNRR. Obiectivul este ca anul acesta să se poată circula pe 397 km de autostradă de la București la Pașcani.

 

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close