Antena 3 CNN Actualitate Ministrul Agriculturii anunță două ordonanțe pentru fermieri: "Vor intra în Guvern săptămâna aceasta"

Ministrul Agriculturii anunță două ordonanțe pentru fermieri: "Vor intra în Guvern săptămâna aceasta"

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat în această seară, în direct la Antena 3 CNN, că a semnat un proces verbal cu fermierii români în care sunt incluse două ordonanțe ce vin în sprijinul acestora.

de Ioana Mircea    |   

Florin Barbu, ministrul Agriculturii a explicat, în această seară, în direct, la Antena 3 CNN, care este situația actuală a negocierilor cu fermierii români.

Acesta a precizat faptul că a încheiat un proces verbal cu fermierii români în care sunt incluse două ordonanțe importante pentru ei și care vor intra săptămâna aceasta în Guvernul României.

Citește și: Ministrul Agriculturii îi așteaptă pe fermieri, luni, la negocieri: "Eu nu înțeleg de ce stau în stradă"

"Încă de sâmbătă am avut o întâlnire cu fermierii din zona Afumați. S-a încheiat un proces verbal prin care am abordat două ordonanțe foarte importante pentru fermieri. Săptămâna aceasta vor intra în Guvernul României.

Pe de-o parte asimilarea categoriei B cu TR și B1 cu TR1 și toate utilajele să fie înregistrate cu factură la primărie, fără a avea ITP. Doi, am solicitat în procesul verbal pe care l-am încheiat cu fermierii din zona Afumați, inclusiv amânarea ratelor pentru creditele care sunt în întârziere", a declarat Florin Barbu.

Totodată, el a precizat că vine în întâmpinarea fermierilor cu forme importante de sprijin. "Venim cu forme foarte importante de sprijin. Toate revendicările vor fi rezolvate de către ministerul Agriculturii. Anul 2024 va fi cel mai bun în agricultură", a precizat ministrul Agriculturii.

Subiecte în articol: ministrul Agriculturii negocieri fermieri
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Pensie de nici 800 de lei, după 36 de ani de muncă. Cum este posibil