Antena 3 CNN Externe Pete Hegseth e criticat de senatorii republicani, după ce i-a ținut pe democrați la ușile ședințelor secrete despre bugetul Apărării

Pete Hegseth e criticat de senatorii republicani, după ce i-a ținut pe democrați la ușile ședințelor secrete despre bugetul Apărării

A.I.
2 minute de citit Publicat la 23:38 13 Aug 2026 Modificat la 23:38 13 Aug 2026
Șeful Pentagonului, Pete Hegseth. Foto: Profimedia Images

Comportamentul secretarului american al Apărării, Pete Hegseth, care i-a exclus pe membrii democrați ai Congresului de la discuțiile asupra bugetului pentru Pentagon, i-a scandalizat până și pe republicanii din legislativul SUA, notează The Guardian.

Potrivit ziarului britanic, senatorii republicani au criticat Pentagonul pentru că "i-a ținut dincolo de ușile închise" pe democrați, cu ocazia ședințelor de informare clasificate privind cheltuielile pentru Apărare.

Republicanii au avertizat, de altfel, că abordarea lui Hegseth ar putea pune în pericol adoptarea creșterii record de 1,5 trilioane de dolari a bugetului militar, propusă de președintele Donald Trump.

Cum i-a exclus Hegseth pe democrați de la discutarea bugetului pentru Pentagon și ce riscuri politice aduce acest comportament

Secretarul american al Apărării a făcut cel puțin două vizite la Capitoliu în ultimele săptămâni pentru a prezenta bugetul, dar i-a exclus în mod repetat pe democrați din sesiunile cu ușile închise, potrivit congresmenilor din ambelor partide.

Senatorul Thom Tillis, un republican din Carolina de Nord, a avertizat că Hegseth își subminează propria cauză. 

"Se autointitulează 'secretar de război', dar, în mod ironic, nu vrea să intre în luptă și să câștige disputa cu aproape jumătate din membrii Senatului", a declarat Tillis.

Mare parte din bugetul Apărării de anul viitor va necesita, în continuare, voturile democraților pentru a fi adoptat, chiar dacă republicanii vor promova părți din pachetul legislativ, în cadrul procesului de reconciliere a facțiunilor din acest partid. 

Democrații din Senat au amenințat că vor boicota complet proiectele de lege privind finanțarea militară.

Excluderea senatorilor democrați de către Hegseth s-ar putea repercuta, astfel, asupra priorităților de cheltuieli ale administrației republicane în această toamnă.

Senator republican: Pentagonul se teme că democrații ar "scurge" în public documente clasificate

"Departamentul de Război rămâne pe deplin angajat să colaboreze cu Congresul pentru a se asigura că luptătorii noștri au resursele necesare pentru a-și îndeplini misiunile. 

Secretarul Hegseth și conducerea superioară a Departamentului discută în mod regulat cu legiuitorii în legătură cu bugetul Apărării și prioritățile de securitate națională", a declarat Sean Parnell, purtătorul de cuvânt principal al Pentagonului, în replică la criticile de la Capitoliu.

Mike Rounds, senator republican din Dakota de Sud, a declarat că a ridicat personal problema interacțiunii democraților cu oficialii Departamentului apărării. 

"Membrii democrați trebuie informați", a indicat Rounds, adăugând că oficialii Pentagonului "se tem că materialele clasificate ar putea fi scurse în spațiul public".

Hegseth i-a numit de democrați drept "impediment în calea opririi Iranului să se doteze cu arma nucleară"

Lisa Murkowski, senator de Alaska, a cerut, la rândul său, o prezență bipartizană la ședințele de informare ale șefului Pentagonului. 

"Știu că uneori vrei să discuți în grupuri mai mici, dar cred că trebuie să fie grupuri bipartizane", a spus ea.

Scandalul s-a reaprins și pe fondul declarațiilor făcute de Hegseth în aprilie, când acesta declarat în fața Comisiei pentru servicii armate a Camerei Reprezentanților că democrații din Congres ar fi printre "cele mai mari impedimente" în calea eforturilor de a împiedica Iranul să dobândească o armă nucleară. 

"Cel mai mare adversar cu care ne confruntăm în acest moment sunt cuvintele nesăbuite, irelevante și defetiste ale democraților din Congres și ale unor republicani", a spus șeful Pentagonului la momentul respectiv.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole