Fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, susține că exportul de ovine și caprine, blocat în prezent la recomandarea Comisiei Europene, ar putea fi reluat cu datele de care dispune România în acest moment. Într-o intervenție la Antena 3 CNN, el a argumentat că boala care a dus la restricții – pesta micilor rumegătoare – este cunoscută și are deja un vaccin, spre deosebire de altele, și că deblocarea ține de o decizie tehnică a autorităților, nu de una politică. Daea a cerut ca Ministerul Agriculturii, ANSVSA și crescătorii să se așeze la aceeași masă pentru a stabili pașii compatibili cu cerințele europene. Declarațiile au fost făcute în ziua în care oierii au protestat la București, cerând, printre altele, demisia conducerii ANSVSA.
În iunie, Comisia Europeană a extins până la 31 decembrie 2026 interdicția privind exportul de ovine și caprine din România către țările terțe, menținând și interdicția deja existentă pentru livrările către statele membre UE, pe fondul focarelor de pestă a micilor rumegătoare.
Actualul ministru interimar al Agriculturii, vicepremierul Tanczos Barna, s-a întâlnit de mai multe ori cu comisarul european pentru sănătate Olivér Várhelyi pentru a obține o perioadă de tranziție și flexibilizarea condițiilor de export, subliniind însă că sistemul sanitar-veterinar trebuie mai întâi să-și recâștige credibilitatea în fața Comisiei și să prezinte un plan solid de trasabilitate.
Joi, oierii au protestat în fața ANSVSA și în Piața Victoriei, cerând, printre altele, demisia conducerii autorității.
„A ajuns cuțitul la os”
Fostul ministru a explicat de ce crescătorii au ajuns la capătul răbdării, insistând asupra dependenței lor economice de un singur canal de valorificare – carnea.
„Sigur că, dacă crescătorii de ovine au ajuns la București, înseamnă că a ajuns cuțitul la os. Sunt oameni pe care eu îi cunosc foarte bine. Sunt oameni hotărâți, oameni necăjiți, oameni muncitori, oameni calmi, dar foarte hotărâți să își facă meseria pe care unii dintre ei au preluat-o din moși-strămoși și pe care astăzi o văd pusă în pericol din cauza faptului că se închide singurul culoar de valorificare a produsului”, a spus Daea.
El a arătat că economia oieritului s-a îngustat în timp: „De la oaie, știm foarte bine, că ani de zile în urmă oaia furniza atât lâna, cât și laptele, carnea și pielea. Astăzi. oierul trăiește numai din valorificarea cărnii, incluzând aici și oile de reformă. Deci, în momentul în care s-a stopat comercializarea, fie că e vorba de spațiul intracomunitar, fie că e vorba de export, înțelegând țările terțe, iată că a dispărut posibilitatea de a-și recupera cheltuiala pe care o fac, și nu-i mică această cheltuială. Ei o duc greu”.
„Cunoaștem boala. Cunoaștem tratamentul. De ce nu acționăm?”
Daea a insistat că toate elementele pentru rezolvarea crizei sunt cunoscute și că blocajul ține de o „dispută a forței” pe care spune că nu o agreează.
„Se pune întrebarea: cunoaștem boala? Da. Cunoaștem tratamentul? Da. Cunoaștem metodele tehnice pe care trebuie să le folosim pentru a eradica boala și a intra într-un dispozitiv al normalității? Atunci, dacă cunoaștem aceste lucruri, se pune întrebarea: de ce nu acționăm? Iar răspunsul este dat de situația actuală, că a apărut această dispută a forței, pe care eu n-o îmbrățișez niciodată”, a declarat fostul ministru.
Întrebat dacă exportul poate fi repornit cu datele existente în acest moment, Daea a răspuns „categoric, da”. El a punctat, ca argument, că, spre deosebire de pesta porcină africană, pentru pesta micilor rumegătoare vaccinul există deja: „Noi căutăm de ani de zile antidot și căutăm vaccin pentru pesta porcină africană și nu-l găsim nici acum. Întrebarea se pune: avem vaccin pentru pesta micilor rumegătoare? Da! Și de ce nu-l folosim, fraților? Avem soluție, categoric”.
Soluția: autoritățile și oierii, la aceeași masă
Fostul ministru a insistat că rezolvarea ține de o decizie tehnică, nu politică, și că responsabilitatea aparține celor aflați acum la conducerea instituțiilor de resort.
„Problema se rezolvă în felul următor: să punem la masă autoritățile, știind că avem un ministru al Agriculturii care este și vicepremier, avem președintele Autorității Sanitar-Veterinare care conduce această instituție valoroasă a țării. Și să avem de partea cealaltă crescătorii de ovine, imediat așezați la masă, cu creionul în mână și cu dispoziția pentru binele țării și pentru binele fiecăruia, să creionăm pașii care trebuie făcuți imediat”, a spus el.
Daea a subliniat că intervenția sanitar-veterinară nu ar trebui să aștepte un semnal politic: „Lucrurile se rezolvă de către specialiști, pentru că nu trebuie să aștepți un ordin politic ca să-i faci injecția unui animal dacă este bolnav. Trebuie să intervii imediat în așa fel încât să pui stop proliferării bolii și să salvezi viața animalului. Salvând viața animalului, salvezi și buzunarul oierului. Eu nu critic oaia seara și dimineața îi mănânc brânza”.
Fostul ministru a respins, de asemenea, ideea că prioritatea ar fi acum subvențiile, recurgând la o comparație medicală: „Problema este boala, fraților. În momentul în care găsești bolnavul pe stradă și gata să moară, nu-l întrebi de buletin, nu sari la gâtul lui să-i tai aerul, ci te duci să-l salvezi, și apoi discutăm despre procedurile care trebuie făcute; dar nu-l întrebi de buletin când el este pe moarte, Doamne ferește!”
„Soluțiile sunt în buzunarul celor care se află acum la comanda autorității statului, care gestionează acest domeniu. Soluția este acolo. Trebuie să o acceptăm, și anume să acționăm în cunoștință de cauză și să ne punem toți la lucru, indiferent unde ne aflăm și indiferent ce poziție avem”, a mai spune Petre Daea.