Antena 3 CNN Life Travel Povestea avionului filmat pe un trailer pe DN1. "Vom mai vedea aeronave pe șoselele României în următoarea perioadă"

Povestea avionului filmat pe un trailer pe DN1. "Vom mai vedea aeronave pe șoselele României în următoarea perioadă"

A.E.D.
2 minute de citit Publicat la 23:04 13 Noi 2025 Modificat la 23:11 13 Noi 2025
Brașoveanul care amenajează primul hotel-avion din România a mai cumpărat o aeronavă. Sursa foto: Facebook/Gazeta Brașovului & Bucur Maria

Povestea avionului filmat pe un trailer special pe DN1, stârnind teorii ale conspiraţiei, este abia la început. Şi asta pentru că Boeing-ul 737 va trece printr-o transformare uriaşă, iar la final, el va deveni un hotel-restaurant exclusivist, cu design tematic și bucătărie gourmet. Primul hotel-avion din România va fi amenajat la Râșnov. Mai mult antreprenorul care va construi un hotel-avion în oraşul-staţiune a mai cumpărat o aeronavă. "Vom mai vedea aeronave pe șoselele României în următoarea perioadă", a spus un oficial.

Primul hotel-avion din România va fi amenajat la Râșnov

Primarul Râşnovului, Horia Motrescu, a vorbit într-un interviu despre demararea acestui proiect inedit. Potrivit declaraţiior sale, Boeing-ul 737 va fi amplasat în zona Panicel, pe partea dreaptă a DN73 spre Tohanu Nou, a relatat weradio.ro. Unele dintre amenajări vor păstra structura originală a cabinei, iar turiștii vor putea "lua masa la bord" – dar pe pământ, la poalele Tâmpei.

"La începutul lunii septembrie, am avut o întâlnire cu fondatorul proiectului Skylark Air, care mi-a prezentat planul detaliat și intenția de a crea primul hotel-avion din România, un proiect cu potențial turistic și economic important pentru Râșnov.

Pentru această investiție a fost eliberat un certificat de urbanism care are ca obiect transformarea unui avion real, Boeing 737, într-o unitate de cazare premium și într-o atracție turistică inovatoare. (...).

Conceptul care mi-a fost prezentat este gândit astfel încât să se integreze armonios în peisajul natural și să nu producă niciun fel de disconfort comunității, fiind destinat unui public select, orientat către liniște și experiențe premium în mijlocul naturii", a declarat Horia Motrescu, primarul oraşului-staţiune, potrivit sursei citate.

Brașoveanul care amenajează un hotel într-un avion a mai cumpărat o aeronavă

Antreprenorul braşovean care va deţine primul hotel-avion din România a mai cumpărat o aeronavă, iar preţul de pornire a fost de aproape 240.000 de euro, potrivitbizbrasov.ro.

"Vom mai vedea aeronave pe șoselele României în următoarea perioadă, fiindcă alte două cadre de avioane așteaptă să fie transportate din aeroportul Otopeni. Antreprenorul din Brașov care vrea să construiască un hotel într-un avion a mai cumpărat unul recent, iar celălalt a fost adjudecat de un alt om de afaceri din țară. Mai avem listate pe platformă două avioane și două cadre de aeronavă, care trezesc interesul multor investitori, în special din zonele HoReCa și evenimente, motiv pentru care am programat deja licitațiile", a declarat Flavius Drăghici, COO al unei platforme de licitații pentru active în distress, conform sursei citate.

Boeing-ul 737, cumpărat de la o companie aeriană germană, a fost transportat în noaptea de sâmbătă spre duminică de la București la Brașov, pe ruta DN1A – Cheia, într-un transport spectaculos și de mare gabarit. Aeronava, uriașă, a fost așezată pe un trailer special și a avut escortă permanentă de la Poliția Rutieră, care a închis temporar circulația în mai multe puncte.

 

Citește mai multe din Travel
» Citește mai multe din Travel
TOP articole