Antena 3 CNN Actualitate Locale Povestea cumplită a copilei de 6 ani, care a murit strivită de un copac

Povestea cumplită a copilei de 6 ani, care a murit strivită de un copac

Copila de șase ani care a murit din cauza unui copac doborât de furtună, în Mureș se afla împreună cu familia, la un festival local. Sora ei, de 5 ani, este în stare foarte gravă și a fost operată de urgență în momentul în care a fost transportată la spital. Și mama lor este pe mâinile medicilor.

de Andreea Borboros    |   

Andreea Borboros, reporter Antena 3, vă prezintă drama care a distrus o familie întreagă.

Un copac a căzut peste doi copii din comuna Lunca Bradului, județul Mureș, în urma vijeliei care a avut loc, sâmbătă, în zonă.

"Femeia împreună cu cele două fetițe de 6, respectiv 5 ani, veniseră la un festival organizat în Lunca Bradului. Când a început vijelia, cele trei se aflau într-un cort, peste care, din nefericire, din cauza furtunii, s-a prrăbuşit un arbore uriaş.

Pentru fetiţa cea mare de 6 ani, medicii de la faţa locului, nu au mai putut face nimic. Aceştia au constatat că minora a murit pe loc, strivită de copacul uriaş.

Cea mică, în vârstă de 5 ani, a fost transportată la Spitalul Judeţean din Târgu-Mureş, inconştientă şi cu leziuni deosebit de grave. Imediat, ce a ajuns în unitatea de Primiri Urgenţe, medicii de la Târgu-Mureş au dus-o direct în sala de operaţie.

Şi mama acestora a fost rănită. Femeia de 34 de ani a suferit o fractură la umăr, însă în prezent, se află în afara oricărui pericol.

 Despre fetiţa cea mică, medicii sunt sceptici, iar asta pentru că ea se află în stare foarte gravă şi va rămâne în continuare, sub supravegherea medicilor", a transmis Andreea Borboros, reporter Antena 3.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, iar cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Citiţi şi: Codul portocaliu de vijelii face ravagii: O fată de 6 ani a murit strivită de un copac în Mureș, casele au rămas fără acoperișuri în Cluj
 

Subiecte în articol: copac mures copila fetita festival
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Vremea se încălzeşte în toată ţara. ANM, prognoza meteo actualizată