Prințesa Leila Pahlavi, cea mai mică fiică a ultimului șah al Iranului, a crescut în luxul unei epoci pe care mulți iranieni o descriau drept prosperă și stabilă, dar și-a petrecut cea mai mare parte a vieții în exil, urmărită de trauma pierderii țării și a familiei. Povestea ei, de la copilăria „regală” la singurătate, continuă să simbolizeze, pentru diaspora iraniană, ruptura brutală produsă de revoluția din 1979, scrie BBC.
Încă din copilărie, prințesa Leila Pahlavi a fost considerată un simbol
Născută în 1970, Leila Pahlavi a copilărit într-o perioadă din istoria Iranului percepută drept prosperă și stabilă.
Era cea mai mică fiică a lui Mohammad Reza Pahlavi, șahul Iranului, și a celei de-a treia soții a acestuia, Farah Pahlavi, purtând, astfel, titlul de Alteță Imperială, Prințesa Leila Pahlavi.
› Vezi galeria foto ‹
Familia Pahlavi era văzută ca întruchiparea stilului și a glamourului, iar Shaparak Khorsandi își amintește că Leila și fratele ei, Ali Reza, erau priviți cu afecțiune și curiozitate, „în același fel în care oamenii s-ar uita la fotografii cu William și Harry când erau mici”.
Leila Pahlavi avea nouă ani când familia ei a fost forțată să plece în exil
Bunăvoința față de șah și familia sa nu era împărtășită de toată lumea, o parte a stângii încă avea resentimente față de lovitura de stat din 1953, susținută de SUA și Marea Britanie, care a răsturnat guvernul ales democratic și l-a consolidat pe el la putere.
Totuși, factorii decisivi ai prăbușirii regimului au fost înrăutățirea situației economice de la mijlocul anilor ’70 și revenirea clericului exilat, ayatollahul Khomeini.
Curând a venit și momentul exilului. Până la finalul lui 1978, cei doi copii mai mari ai șahului fuseseră deja trimiși în străinătate, iar restul familiei se baricadase în Palatul Niavaran, la nord de Teheran. Leila și Ali Reza auzeau oamenii strigând „Moarte șahului!” în afara palatului și vedeau lozinca scrisă pe clădiri în rarele ieșiri.
La mijlocul lui ianuarie 1979, familia Pahlavi a părăsit Iranul.
Familia a trăit cu frică în primul an de exil
După plecarea din Iran, Leila și ai ei au trecut prin ceea ce Andrew Scott Cooper numește „un circuit de 14 luni în jurul lumii, în care niciun guvern nu voia să-i găzduiască”.
Pericolul era amplificat de faptul că ayatollahul Khomeini trimisese asasini pe urmele lor. În mai multe rânduri, Leila și Ali Reza au fost separați de părinți din motive de securitate.
Când familia a primit, în cele din urmă, azil în Egipt, șahul era pe moarte. Leila nu doar că își pierduse țara, dar era pe punctul de a-și pierde și tatăl.
A rămas un „suflet fără stat”
După Cairo, Leila s-a întors în Statele Unite, unde familia locuise anterior până la izbucnirea crizei ostaticilor din Iran.
A început studii de literatură și filosofie la Universitatea Brown, însă în scurt timp s-a îndreptat spre modelling. Din afară, viața ei părea strălucitoare, dar Leila rămânea devastată și se simțea ca „un suflet fără stat”, cum spune Andrew Scott Cooper.
Starea ei psihică s-a degradat, a început să se confrunte cu consum de substanțe și a suferit de mai multe tulburări de alimentație.
Un simbol al pierderii unei generații
Leila și-a petrecut ultimul an de viață într-un hotel din Londra. În ciuda perioadelor de tratament, starea ei s-a degradat. A supraviețuit, la un moment dat, unei supradoze, însă, fără un sprijin real, a recurs la o nouă supradoză la scurt timp. De această dată a fost fatală. A fost găsită extrem de slăbită, cu cocaină, barbiturice și medicamente eliberate pe bază de rețetă în organism.
Tristețea morții ei este accentuată de mărturia lui Shaparak: „Londra ar fi fost plină de iranieni care ar fi răspuns la chemarea ei, dacă am fi știut. Ea făcea parte din diaspora iraniană, iar povestea ei reprezintă o parte uriașă din tristețea noastră.”
Leila avea 31 de ani când a murit.
Astăzi este mai populară decât era când a părăsit Iranul
La un deceniu după moartea Leilei, fratele ei, Ali Reza, s-a sinucis, o nouă dramă în istoria familiei Pahlavi. Totuși, moștenirea lor continuă să existe într-un Iran aflat din nou în frământări, pe fondul reacțiilor împotriva unor consecințe ale revoluției.
„Într-un fel, familia este de fapt mai populară în interiorul Iranului acum decât era atunci când a plecat”, spune Andrew Scott Cooper.
„Ți-ai dori ca Leila și Ali Reza să fi trăit ca să vadă numele familiei, într-un fel, reabilitat… ar fi văzut ceea ce vede mama lor, care acum are peste 80 de ani: acest val uriaș de simpatie și un interes autentic pentru familie în interiorul Iranului.”