Antena 3 CNN Actualitate Justiție Pretinsul fiu al Regelui Mihai pierde definitiv procesul de paternitate

Pretinsul fiu al Regelui Mihai pierde definitiv procesul de paternitate

Curtea de Apel Bucureşti a respins definitiv marţi cererea depusă de cetăţeanul german Dieter Stanzeleit prin care solicita judecătorilor să stabilească dacă Regele Mihai I al României este tatăl său biologic.

Curtea de Apel Bucureşti a respins ca nefondat recursul declarat de Dieter Stanzeleit şi a menţinut o decizie luată de Judecătoria Sectorului 1 în aprilie 2014, instanţă care i-a respins cetăţeanului german cererea de stabilire a paternităţii, scrie agerpres.ro

De asemenea, Curtea de Apel a respins şi o solicitare a lui Dieter Stanzeleit de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), în legătură cu desemnarea instanţei care trebuia să judece acest proces.

Dieter Stanzeleit, în vârstă de 77 de ani, susţine că este fiul fostului suveran român şi a demarat în acest sens mai multe procese în străinătate, pe care însă le-a pierdut.

Astfel, Dieter Stanzeleit declara că, în anul 1939, Regele Mihai I s-a căsătorit în secret cu Nerissa Jane Irene Bowes Lyon (de cetăţenie britanică), iar din această relaţie a rezultat naşterea sa, cu numele de botez Nicolae-Vasile. După 23 august 1944, Nerissa Jane Irene Bowes Lyon ar fi fost arestată de trupele SS şi dusă la Berlin, deoarece Hitler dorea să-l influenţeze pe premierul britanic Churchill pentru încheierea unui accord de pace separat cu Germania. Când s-a adeverit că acest lucru nu este posibil,
mama lui ar fi fost executată, iar el a fost luat de persoane necunoscute şi lăsat în grija unei "mame adoptive", Irmgard Stanzeleit.

"Tatăl biologic al subsemnatului este Majestatea Sa Regele Mihai I al României, realitate pe care dintotdeauna am cunoscut-o, fiindu-mi mai apoi confirmată şi de mama mea adoptivă, respectiv Irmgard Stanzeleit, care mi-a destăinuit că, la începutul anului 1945, copil fiind, am fost lăsat, de către persoane necunoscute, într-o stare fizică extrem de precară, spre îngrijirea doamnei Irmgard Stanzeleit, care, din compasiune, a acceptat primirea mea, cu atât mai mult cu cât, în perioada respectivă, se îngrijeau de fiul lor, ce îşi trăia ultimele zile (şi care a şi murit la scurt timp) pe nume Dieter Stanzeleit, pe care, mai apoi, practic l-am substituit", preciza Dieter Stanzeleit.

Stanzeleit a solicitat judecătorilor români efectuarea unei expertize medico-legale (de tip ADN), pentru a se stabili dacă există o legătură biologică între el şi Regele Mihai I.

De cealaltă parte, avocatul Casei Regale, Adrian Vasiliu, susţinea că Dieter Stanzeleit a folosit documente false pentru a demonstra gradul de rudenie dintre el şi fostul suveran al României.

sursa: agerpres.ro.

Subiecte în articol: Regele Mihai I
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Cea mai detaliată hartă a creierului uman realizată vreodată