Antena 3 CNN Politică Prima reacție a lui Tăriceanu pe tema referendumului

Prima reacție a lui Tăriceanu pe tema referendumului

de S.T.    |   

Preşedintele Klaus Iohannis le-a transmis marţi preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului o scrisoare prin care anunţă că a declanşat procedura privind organizarea unui referendum naţional prin care poporul să-şi exprime voinţa cu privire la continuarea luptei împotriva corupţiei şi asigurarea integrităţii funcţiei publice.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, îl acuză pe Klaus Iohannis că vrea să pună o etichetă greșită României atunci când a propus cele două teme pentru organizarea referendumului.

Călin Popescu-Tăriceanu susţine că scrisoarea președintelui a ajuns mai întâi în presă și pe urmă la Parlament.

Tăriceanu a subliniat că se vor face toate demersurile legale pentru organizarea acestui referendum, iar coaliția de guvernare nu va înainta o procedura de suspendare.

Potrivit lui Tăriceanu, președintele Klaus Iohannis face o greșeală strategică.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Românii cotizează 35 de ani la pensie şi beneficiază doar 12 ani