Antena 3 CNN Actualitate Primele vești bune pentru Cernavodă: Nivelul Dunării crește în următoarele 7 zile. Apele Române publică imagini cu seceta de pe Olt

Primele vești bune pentru Cernavodă: Nivelul Dunării crește în următoarele 7 zile. Apele Române publică imagini cu seceta de pe Olt

Ioana Coman
3 minute de citit Publicat la 16:38 23 Aug 2026 Modificat la 17:03 23 Aug 2026
Primele vești bune pentru Cernavodă: Nivelul Dunării crește în următoarele 7 zile. Foto: Facebook/Apele Române

După săptămâni în care Dunărea a coborât la valori extrem de mici și a forțat oprirea reactoarelor de la Cernavodă, apare prima prognoză ceva mai bună. Institutul Național de Hidrologie estimează că debitul fluviului la intrarea în România va începe să crească în următoarele zile, de la 1.300 la 1.550 de metri cubi pe secundă până pe 29 august. Creșterea nu rezolvă însă imediat problema centralei: debitul va rămâne mult sub normalul perioadei, iar Ministerul Energiei nu se așteaptă la o repornire până la sfârșitul lunii.

În prezent, la Baziaș, Dunărea are un debit de numai 1.300 mc/s, de trei ori mai mic decât media multianuală a lunii august, de 3.900 mc/s. 

Potrivit prognozei pentru perioada 22-29 august, debitul va rămâne neschimbat în primele trei zile, după care va începe să urce treptat până la 1.550 mc/s. 

În aval de Porțile de Fier, valorile vor fi în general stabile, cu o ușoară creștere în partea a doua a intervalului pe sectorul Gruia-Corabia.

Este un anunțt important după o perioadă în care seceta a împins Dunărea la minime istorice și a lăsat Centrala Nucleară Cernavodă fără suficientă apă pentru răcire. 

Apele Române arată cât de gravă este seceta pe Olt

În același timp, Apele Române au publicat mai multe imagini cu efectele secetei de pe râul Olt, de unde autoritățile au început să elibereze suplimentar apă pentru a ajuta situația de la Cernavodă.

Hidroelectrica asigură timp de cinci zile un debit suplimentar mediu de 50 mc/s din acumulările de pe Olt. Măsura face parte din intervențiile de urgență aprobate pentru ca mai multă apă să ajungă în zona centralei.

Secretarul de stat în Ministerul Energiei Sorin Elisei a confirmat sâmbătă, la Antena 3 CNN, că operațiunea a început deja în zona Izbiceni.

„Din perspectiva Ministerului Energiei, ceea ce s-a trasat acolo, vizavi de Hidroelectrica, asigurăm în acest moment un debit suplimentar de 50 m³/s. Deja de pe acumulare, pe partea de Izbiceni de pe Olt, există o destocare, o uzinare de apă și asigurăm acest debit suplimentar”, a spus Elisei.

Autoritățile sunt însă obligate să folosească atent apa din lacurile de acumulare. Cristian Bușoi, secretar de stat în Ministerul Energiei, avertiza că aceste rezerve nu pot fi consumate pur și simplu pentru a compensa oprirea Cernavodă, pentru că vor fi necesare și în lunile următoare.

„Există aceste rezerve, dar le folosim cu atenție și echilibru, pentru că vom avea nevoie de unele rezerve și în cursul iernii și nu avem garanția că lacurile se vor umple, că vom avea precipitații multe în toamnă”, spunea acesta.

Lucrări direct pe Dunăre pentru a împinge mai multă apă spre centrală

Apa eliberată din acumulări este doar una dintre măsuri. În zona Cernavodă se fac în paralel intervenții direct pe fluviu, tocmai pentru ca debitul disponibil să ajungă cât mai eficient la priza de apă a centralei.

Administrația Fluvială a Dunării de Jos și Apele Române continuă lucrările de dragare, iar pe Dunărea Veche urmează să fie construit un epiu care să devieze o parte din apă spre Canalul Dunăre-Marea Neagră și, de acolo, spre sistemele de răcire ale centralei. La lucrări participă și specialiști ai MApN, inclusiv scafandri militari pentru intervențiile sub apă. DSU poate mobiliza și pompe de mare capacitate, dacă nivelul apei va impune acest lucru.

Intervențiile făcute până acum au avut efect, dar mai mic decât cel sperat. Sorin Elisei a explicat că a fost obținut un debit suplimentar, însă condițiile de pe Dunărea Veche și nivelul foarte scăzut al fluviului au împiedicat ca întreaga cantitate de apă estimată să ajungă spre centrală.

Creșterea Dunării nu înseamnă că reactoarele pornesc imediat

Chiar dacă prognoza pentru următoarele șapte zile este în sfârșit pe creștere, diferența față de un debit normal rămâne uriașă. La 1.550 mc/s, Dunărea va avea în continuare mai puțin de jumătate din media lunii august.

În plus, apa care vine din amonte are nevoie de timp pentru a ajunge la Cernavodă. Sorin Elisei spunea că autoritățile urmăresc și un debit mai mare venit din Germania, Austria și Ungaria, dar efectul se propagă în câteva zile.

„Până la sfârșitul lunii august eu nu văd un nivel în bazinul de retenție care să permită repornirea unei unități”, a declarat acesta.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole