Antena 3 CNN Actualitate Justiție Procurorul DNA Mihaela Iorga acuză presiuni ale lui Kovesi în dosarul Udrea

Procurorul DNA Mihaela Iorga acuză presiuni ale lui Kovesi în dosarul Udrea

de M.Z.    |   

Procurorul DNA Mihaela Iorga a declarat marți, la ieșirea de la ședința CSM, că i s-ar fi transmis din partea șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, că ar trebui să o rețină pe Elena Udrea ”chiar și pentru o noapte”, într-un dosar, deși Parlamentul nu încuviințase cererea de arestare a acesteia. 

Mihaela Iorga a precizat că a refuzat acest lucru, având în vedere că decizia în cazul respectiv a fost de control judiciar, ”că altfel nu făceam decât circ mediatic”.

”În dosarul Elenei Udrea, când a dat Parlamentul aviz doar pentru reținere, nu și pentru arestare, am ieșit și am spus că dacă nu se cere arestarea, nu putem face reținerea doar pentru un circ mediatic”, a declarat Mihaela Iorga. 

De asemenea, procurorul Mihaela Iorga a mai spus, la ieșirea de la CSM, că nu a înțeles ce îi reproșează șefa DNA Laura Codruța Kovesi și a dezvăluit că între ele există „o tensiune de mai mult timp”.

„Nici eu nu am înţeles ce îmi reproşează Laura Kovesi”, a spus procurorul DNA.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Răsturnare de situaţie în ultimul sondaj CURS pentru PMB