Antena 3 CNN Actualitate Social Sindicaliştii din Administraţie Publică şi Asistenţă Socială, gata de protest de la 1 iunie

Sindicaliştii din Administraţie Publică şi Asistenţă Socială, gata de protest de la 1 iunie

Sindicaliştii din Administraţie Publică şi Asistenţă Socială au decis declanşarea protestelor, nemulțumiți fiind de scăderea veniturilor. 

de Alexandra Axinia    |   

Federaţia Columna, ce reprezintă interesele a peste 20.000 de salariaţi din Administraţie Publică şi Asistenţă Socială a hotărât declanşarea de acţiuni sindicale, inclusiv greva. 

Funcționarii sunt nemulțumiți de scăderea veniturilor prin măsurile prevăzute de Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, prin modificarea sistemului de acordare a drepturilor salariale, neaplicarea integrală a Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi schimbarea sistemului de finanţare în Asistenţă Socială, ca urmare a modificărilor care vor fi aduse Legii nr. 292/2011 a Asistenţei Sociale, scrie Agerpres.

„Mii de salariaţi au semnat deja listele de participare la acţiuni sindicale, inclusiv la grevă, acest proces fiind în plină desfăşurare, urmând ca după data de 1 iunie să fie stabilit calendarul concret al acţiunilor sindicale”, precizează sursa Agerpres. 

Citește și: Grevă profesori 17 mai | Motivele care au dus la protestul cadrelor didactice 

Subiecte în articol: protest
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Daniel Baciu anunță o schimbare majoră pentru toți pensionari