Partidul Umanist Social Liberal (PUSL) a anunțat crearea Consiliului Colegial de Conducere de Criză (CCCC), un organism menit să combată fragmentarea socială din România. Într-un comunicat oficial, reprezentanții partidului au subliniat că misiunea principală a CCCC va fi să găsească soluții practice și legislative pentru a repara legăturile dintre români, deteriorate după două decenii de tensiuni alimentate de discursuri de ură și neîncredere.
PUSL anunță că așteaptă inclusiv idei și propuneri de la cetățeni, pentru a promova rapid soluții sociale și legislative.
Lavinia Sandru, coordonator al comunicării PUSL, a prezentat perspectiva umaniştilor asupra acestui fenomen.
„Polarizarea extremă dintre români ne amenință însăși ființa națională. Suntem în pragul unei crize. Observǎm cu maximă îngrijorare ura, intoleranța și tensiunile majore dintre cele două mari falii sociale care se resping reciproc. Români contra români se amenință cu “plecatul din țară” și “renunțarea la cetățenie”!
La asta s-a ajuns după zece ani de mandat Băsescu, în care un impostor toxic s-a agățat de putere subordonându-și Justiția cu protocoale secrete și aplicând sistematic dictonul preferat al dictatorilor, “dezbină și conduce”! Și alți zece ani de mandat Iohannis în care românii au fost sfidați, umiliți și ignorați de la înălțimea celei mai înalte funcții din stat!
După două decenii de dispreț și dezbinare, națiunea noastră este în crizǎ! De aceea, împreună cu toți colegii umaniști din conducerea PUSL, am stabilit că este o prioritate absolută să identificăm și să promovăm soluțiile civice și legislative necesare pentru a reface coeziunea socială.
Trebuie să construim, din nou, punți de încredere și dialog între români! Să redescoperim tot ce avem bun în comun. Să vindecăm sufletul rănit al națiunii noastre! Urmează o perioadă intensă în care ne vom consulta cu largi categorii sociale. Ne vom întâlni cu români din cele douǎ “tabere”.
Vom elabora un pachet de mǎsuri pe care le vom supune dezbaterii publice. Așteptăm, inclusiv pe conturile de pe platformele sociale PUSL, propuneri concrete din partea cetǎțenilor referitoare la soluții pentru a restabili unitatea națiunii noastre. E timpul să lăsăm în pace capra vecinului! Să construim împreună, nu să ne demolăm reciproc!”, a transmis Lavinia Șandru.