Antena 3 CNN Actualitate Radu Miruță, întâlnire cu Mark Rutte: „România își consolidează rolul activ în NATO”

Radu Miruță, întâlnire cu Mark Rutte: „România își consolidează rolul activ în NATO”

M.L.
2 minute de citit Publicat la 16:44 15 Feb 2026 Modificat la 17:48 15 Feb 2026
Radu Miruță, alături de secretarul general al NATO, Mark Rutte. Foto: MApN

România reprezintă „un punct central de stabilitate” al NATO la Marea Neagră, a declarat ministrul Apărării, Radu Miruță, după o întâlnire avută cu secretarul general al NATO, Mark Rutte. Totodată, țara noastr își consoliddează „rolul activ” în cadrul NATO, a mai spus oficialul român.

„Contextul de securitate se schimbă rapid, iar România își consolidează rolul activ în cadrul Alianței. Întâlnirea recentă a ministrului apărării naționale, Radu Miruță, cu Secretarul General al NATO, Mark Rutte, a reconfirmat prioritățile noastre strategice”, a precizat Miruță care a postat pe contul de Facebook al MApN o poză cu Mark Rutte.

Astfel, prioritățile strategice ale României sunt:

  • Echilibru pe Flancul Estic: Resursele aliate trebuie distribuite unitar pe întreaga axă, de la Marea Baltică la Marea Neagră.
  • Securitatea la Marea Neagră: România este un punct central de stabilitate în această regiune critică.
  • Modernizarea Armatei: Investițiile în tehnică de ultimă generație și pregătirea trupelor sunt esențiale. O armată modernă înseamnă o Românie mai sigură și un aliat mai puternic.
  • Adaptare la noi amenințări: Răspundem provocărilor convenționale și hibride prin decizii rapide și o prezență militară consolidată

„Securitatea se construiește prin capacități defensive moderne, reacție imediată și parteneriate solide”, a spus ministrul Miruță după întâlnirea cu secretarul general al NATO, Mark Rutte.

MApN: La Conferința de Securitate de la Munchen, Miruță, a avut „consultări strategice” cu liderii industriei de apărare

Întâlniri cu oficiali din alte ţări, cu reprezentanţi ai unor mari companii din apărare şi cu unii lideri globali din domeniul tehnologic au constituit principalele repere la care a participat ministrul Radu Miruţă, la Conferinţa de Securitate de la Munchen, a transmis duminică, într-un comunicat de presă, Ministerul Apărării Naţionale (MApN), preluat de Agerpres.

„Într-un context internaţional caracterizat de evoluţii dinamice în planul securităţii globale, ediţia din acest an a Conferinţei de Securitate de la Munchen a oferit un cadru amplu de reflecţie asupra principalelor tendinţe care influenţează mediul internaţional. Agenda, structurată pe direcţii precum apărarea, ordinea internaţională, securitatea globală, sustenabilitatea şi tehnologia, a inclus dezbateri privind cooperarea în domeniul apărării, securitatea transatlantică, gestionarea noilor riscuri şi impactul tehnologiilor emergente, precum şi evoluţiile care marchează arhitectura de securitate europeană şi globală”, se arată în comunicatul MApN.

Potrivit sursei citate, ministrul Apărării Naţionale a avut întrevederi bilaterale cu omologi şi oficiali din state aliate, precum şi o serie de întâlniri cu reprezentanţi ai industriei de apărare, ai sectorului tehnologic şi ai unor organizaţii de analiză strategică.

Dialogurile cu companii din domeniul apărării - Rheinmetall, MBDA, ARX Robotics, Diehl Defence şi Airbus Defence and Space - au vizat oportunităţi de cooperare industrială, dezvoltarea de capabilităţi şi integrarea tehnologiilor emergente în procesele de modernizare a Armatei României.

De asemenea, în cadrul întrevederii cu Sven Kruck, co-CEO al companiei germane Quantum Systems, discuţiile s-au concentrat asupra oportunităţilor de cooperare industrială în domeniul sistemelor aeriene fără pilot, se menţionează în comunicat.

Agenda ministrului a mai inclus reuniuni cu reprezentanţi ai unor lideri globali din domeniul tehnologic - Google Cloud, Amazon, Schwarz Group şi SAP SE, McKinsey's Global Defence Practice şi Oracle Corporation - au fost abordate teme precum digitalizarea, inovarea tehnologică, securitatea cibernetică şi rezilienţa infrastructurilor critice. Totodată, în întâlnirile cu oficiali seniori ai Atlantic Council şi The Cohen Group au fost analizate evoluţiile de securitate regională, consolidarea relaţiei transatlantice, rolul NATO şi al Uniunii Europene, precum şi perspectivele sprijinului pentru Ucraina şi ale investiţiilor în domeniul apărării.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole