Deputatul PNL Raluca Turcan a declarat, luni, referitor la pachetul de solidaritate solicitat de PSD, că, dacă există responsabilitate, trebuie analizat mai întâi impactul bugetar al acestor măsuri, notează Agerpres.
"Cred că răspunsul trebuie să plece de la impactul bugetar al acestor măsuri propuse de către PSD, pentru că, în momentul de faţă, este evident că s-au făcut nişte progrese uriaşe pentru restabilirea dezechilibrelor create în timp în materie de finanţe publice.
Aşadar, dacă suntem responsabili, trebuie să ne uităm întâi şi întâi la impactul măsurilor şi, după aceea, dacă acestea sunt sustenabile şi nu vrem să aruncăm în aer tot ceea ce s-a întâmplat până acum, evident că pot să devină lege", a afirmat Turcan, la Parlament, întrebată dacă PNL susţine pachetul de solidaritate cerut de PSD.
Despre reforma din administraţia publică
Chestionată în legătură cu adoptarea pachetului privind administraţia publică în acelaşi timp cu măsurile de relaxare a economiei, Raluca Turcan a spus: "Când vorbim de un pachet de pe care Guvernul îşi angajează răspunderea, e absolut firesc să existe consens în coaliţia de guvernare".
"Deci, pachetul de relansare, cumulat cu pachetul privind administraţia publică, ar trebui să aibă consensul coaliţiei şi să fie adoptat înainte de legea bugetului de stat", a mai precizat Turcan.
PSD a decis duminică, în şedinţa Consiliului Politic Naţional, să susţină adoptarea, în regim de urgenţă, a pachetului de relansare economică, alături de unul de solidaritate, care vizează măsuri pentru protejarea pensionarilor şi a altor categorii vulnerabile, "în faţa presiunilor generate de creşterea accelerată a costului vieţii".