Antena 3 CNN › Politică › Răsturnare de situație la AUR. Dungaciu îl contrazice pe Simion, care a spus că votează un Guvern doar când e eliberat Călin Georgescu

Răsturnare de situație la AUR. Dungaciu îl contrazice pe Simion, care a spus că votează un Guvern doar când e eliberat Călin Georgescu

M.P.
2 minute de citit Publicat la 17:09 30 Sep 2026 Modificat la 17:51 30 Sep 2026
Președintele AUR, George Simion și prim-vicepreședintele AUR, Dan Dungaciu. Foto: Hepta

Prim-vicepreședintele AUR, Dan Dungaciu, a declarat, miercuri, la Antena 3 CNN, că tensiunile au crescut în Parlament şi în societate şi că trebuie convocate alegeri anticipate. Întrebat care este condiţia AUR pentru a vota un Guvern, să facă parte din Executiv sau să fie eliberat Călin Georgescu, Dungaciu a răspuns, evitând să fie de acord cu George Simion: "Condiţia să facă parte din Guvern era înainte ca acest episod să se întâmple. S-a adăugat şi acest incident, care nu face decât să tensioneze această societate".

Prim-vicepreședintele AUR a spus din nou că partidul său nu va vota un Guvern din care nu face parte.

"Poziţia AUR este că ce se întâmplă este o tensionare perpetuă a ce se întâmplă. Ce să înţelegem din tot acest amestec exploziv din România? Nu s-a pus problema să votăm un Guvern pentru că n-am fost niciodată cooptaţi să negociem un Guvern pe care eventual să ajungem să-l votăm, după negocieri.

Ca să facem parte dintr-un Guvern trebuie să primim o invitaţie oficială, să stabilim o echipă de negociere. Totul să fie transparent.
Cei care se joacă cu focul vor trebui să-şi asume şi consecinţele.

(n.r. - care este condiţia AUR? Ori să facă parte din Guvern, ori să fie eliberat Călin Georgescu?) Condiţia să facă parte din Guvern era înainte ca acest episod să se întâmple. S-a adăugat şi acest incident, care nu face decât să tensioneze această societate.

Părem că suntem un partid care cere permisiunea să discute să facă parte din Guvern. Deocamdată nu există nicio invitaţie publică către noi, nicio afirmaţie din partea Preşedintelui că ar putea să dea mandat unui asemenea Guvern, nicio invitaţie. 

La ce tensiune este în Parlament şi societate, orice Guvern se va face se va discuta despre debarcarea acestui Guvern anul viitor. Şi dacă crede cineva că agenţiile vor fi convinse că un guvern va face ce n-a făcut o majoritate, evident că este o naivitate.

Alegerile anticipate sunt singurele care pot detensiona situaţia politică din România.

(aţi merge într-o guvernare cu PSD, care ar fi condiţiile?) Problema începe în momentul în care începe invitaţia oficială. Atât timp cât AUR nu va fi un partid recunoscut ca legitimitate cu toate celelalte partide din România, această discuţie nu se pune", a declarat Dungaciu.

George Simion: "Nu votăm niciun guvern până nu îl eliberaţi pe Călin Georgescu"

George Simion a anunţat că partidul pe care îl conduce nu va vota niciun Guvern până când fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, nu va fi lăsat în libertate.

"În ciuda tuturor ameninţărilor, nu votăm acest guvern-marionetă şi ca să se audă şi vocea românilor tare şi clar în Parlamentul României, vreau să vă zic că nu vom vota nicio altă variantă de guvern până nu îl eliberaţi şi îi faceţi dreptate lui Călin Georgescu", a spus George Simion. 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole